Guvernul SUA vrea test negativ pentru COVID-19 din partea tuturor pasagerilor care vin din Marea Britanie cu avionul

Postat la: 26.12.2020 - 09:44

SUA va cere tuturor pasagerilor care vin pe calea aerului din Marea Britanie să prezinte începând de luni un test negativ pentru COVID-19 nu mai vechi de 72 de ore înainte de îmbarcare, pe fondul preocupărilor că varianta noului coronavirus recent depistată pe teritoriul Regatului Unit ar putea fi mai uşor transmisibilă.

Toţi pasagerii curselor aeriene care vin din Regatul Unit trebuie să aibă un test negativ, PCR sau antigen, pentru a putea decola către Statele Unite, a subliniat Centrul american pentru controlul şi prevenirea bolilor (CDC) într-un comunicat difuzat joi seara. Decizia în acest sens reprezintă un viraj, după ce marţi administraţia preşedintelui Donald Trump le spusese companiilor aeriene americane că nu intenţionează să ceară testarea pasagerilor din Marea Britanie, menţionează Reuters.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu