Israelul a decapitat Hamas - IDF anunță că l-a ucis și pe Mohammed Deif
Postat la: 01.08.2024 - 13:52
Şeful aripii militare a Hamas, Mohammed Deif, a fost ucis într-un atac aerian israelian în Gaza luna trecută, a confirmat joi armata israeliană, la o zi după ce liderul politic al grupării, Ismail Haniyeh, a fost asasinat la Teheran.
"IDF (Forţele de Apărare ale Israelului) anunţă că, la 13 iulie 2024, avioanele de luptă IDF au lovit în zona Khan Yunis şi, în urma unei evaluări a informaţiilor, se poate confirma că Mohammed Deif a fost eliminat în atac", a declarat armata.
Hamas nu a răspuns imediat la o solicitare de a comenta anunţul israelian, care a venit în timp ce mulţimile s-au adunat la Teheran pentru procesiunea funerară a liderului Hamas, Ismail Haniyeh.
Deif era considerat unul dintre artizanii atacului Hamas din 7 octombrie asupra sudului Israelului, care a declanşat războiul din Gaza, aflat acum în cea de-a 300-a zi.
Una dintre cele mai dominante figuri ale Hamas, Deif a avansat în rândurile grupării timp de 30 de ani, dezvoltând reţeaua sa de tuneluri şi expertiza în fabricarea bombelor. Zeci de ani, Deif a ocupat primul loc pe lista celor mai căutaţi israelieni, fiind considerat personal responsabil pentru moartea a zeci de israelieni în atentate sinucigaşe cu bombă.
Ministrul apărării, Yoav Gallant, a declarat că prin confirmarea uciderii comandantului militar al Hamas, Mohammed Deif, se face "un pas mare" înainte spre eradicarea grupării teroriste.
"Uciderea maestrului ucigaş Muhammad Deif, un "Bin Laden al Gazei", la 13 iulie 2024, este un mare pas spre eradicarea Hamas ca organizaţie militară şi guvernamentală şi spre atingerea obiectivelor războiului pe care ni le-am propus", a scris Gallant pe X, mesajul fiind însoţit de o fotografie în care ministrul pare că îl bifează pe Deif cu un marker negru pe un grafic de perete ce descrie structura grupului terorist.
"Operaţiunea ţintită şi de înaltă calitate care a fost desfăşurată a fost posibilă datorită celei mai bune cooperări dintre IDF şi Shin Bet şi liderii care le conduc", a scris el. "Rezultatele operaţiunii arată clar că Hamas este o organizaţie în dezintegrare şi că teroriştii trebuie să aleagă între capitulare şi moarte", adaugă ministrul israelian.
"Sistemul de securitate îi va urmări pe teroriştii Hamas - de la planificatorii masacrului (din 7 octombrie) până la făptaşi,- şi nu îşi va găsi odihnă până când misiunea nu va fi finalizată", promite Gallant.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu