Israelul a lansat un atac masiv asupra sudului Libanului. Situaţie de urgenţă declarată în pentru următoarele 48 de ore. Aeroportul din Tel Aviv închis
Postat la: 25.08.2024 - 10:14
Israelul a lansat duminică dimineaţa un atac preventiv asupra Hezbollah în Liban, a declarat purtătorul de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), Daniel Hagari.
„Cu puţin timp în urmă, IDF a descoperit că organizaţia teroristă Hezbollah se pregătea să lanseze rachete către teritoriul israelian", a declarat Hagari. „Într-un act de autoapărare, pentru a înlătura aceste ameninţări, IDF loveşte ţinte teroriste din Liban, de unde Hezbollah plănuia să îşi lanseze atacurile asupra civililor israelieni", a continuat Hagari. Aeroportul Internaţional Ben Gurion din Tel Aviv a fost închis temporar duminică dimineaţa, au anunţat oficialii.
„Din cauza situaţiei de securitate, plecările din această dimineaţă de la Tel Aviv vor fi întârziate şi nu vor decola în următoarele câteva ore. Zborurile în drum spre Israel vor fi îndrumate să aterizeze pe aeroporturi alternative din regiune", a declarat Autoritatea Aeroporturilor din Israel. Ministrul apărării Yoav Gallant a declarat situaţie de urgenţă în Israel pentru următoarele 48 de ore, relatează The Times of Israel. "Situaţia specială de pe frontul intern" permite Comandamentului Frontului Intern al IDF să emită restricţii, precizează publicaţia.
Premierul Benjamin Netanyahu a convocat cabinetul de securitate pentru duminică, la ora locală 7:00, a anunţat Biroul său.
Potrivit Reuters, Hezbollah nu a comentat imediat atacurile, care au loc pe fondul aşteptărilor sporite privind o escaladare între cele două părţi, după ce luna trecută un atac cu rachete asupra Înălţimilor Golan ocupate de Israel a ucis 12 tineri, iar armata israeliană a asasinat un comandant senior al Hezbollah, în Beirut, drept răspuns.
„În viitorul apropiat, Hezbollah va lansa rachete către teritoriul statului Israel", a declarat armata israeliană, care a precizat că în scurt timp vor fi emise noi instrucţiuni de protecţie civilă pentru populaţie. Aceasta a avertizat civilii din sudul Libanului să stea departe de zonele în care operează Hezbollah. În nordul Israelului, sună sirenele de alertă antiaeriană, potrivit The Times of Israel. Imagini postate pe reţelele sociale arată lansarea a numeroase rachete interceptoare, din cadrul scutului antirachetă Iron Dome, pentru a contracara atacul din Liban.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu