ONU: Războiul din Ucraina afectează 1,2 miliarde de oameni din întreaga lume. Avem nevoie de negocieri de pace serioase!

Postat la: 05.04.2022 - 19:40

Războiul din Ucraina, declanşat de Rusia "cu încălcarea Cartei Naţiunilor Unite", are consecinţe în 74 de ţări în curs de dezvoltare, a declarat, marţi, secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Acesta avertizează că războiul afectează 1,2 miliarde de oameni şi este „nevoie de negocieri de pace serioase".

Potrivit secretarului general al ONU, războiul din Ucraina reprezintă "una din cele mai mari provocări la adresa ordinii internaţionale şi a arhitecturii globale de pace". Analiza ONU are în vedere populaţia "deosebit de vulnerabilă la explozia preţurilor alimentelor, energiei şi îngrăşămintelor", a explicat Guterres, la începutul unei sesiuni a Consiliului de Securitate. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urma să se adreseze Consiliului prin videoconferinţă. ONU precizează că este prima oară când un şef de stat dintr-o ţară aflată în război va folosi această modalitate de comunicare cu Consiliul de Securitate.

"Războiul din Ucraina trebuie să înceteze - acum. Avem nevoie de negocieri de pace serioase, pe baza principiilor Cartei Naţiunilor Unite", a spus Guterres.
Potrivit secretarului general, conflictul respectiv reprezintă "una din cele mai mari provocări la adresa ordinii internaţionale şi a arhitecturii globale de pace". "Ne confruntăm cu invadarea totală, pe mai multe fronturi, a unui stat membru al Naţiunilor Unite - Ucraina, de către altul - Federaţia Rusă, membru permanent al Consiliului de Securitate".

El a arătat că Moscova are mai multe obiective în Ucraina, "printre care redesenarea frontierelor recunoscute internaţional între cele două ţări". "Ofensiva rusă a dus de asemenea la strămutarea a peste zece milioane de oameni în numai o lună - cea mai rapidă deplasare forţată a populaţiei după al doilea război mondial", a mai susţinut Guterres.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu