Pentagonul anunță schimbarea de strategie a Rusiei: "Nu se retrag din zona Kiev ci se repoziționează!"

Postat la: 30.03.2022 - 08:40

Forţele ruse din jurul Kievului au început o "repoziţionare", dar "nu o retragere reală", a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, John Kirby, citat de AFP.

"Putem confirma că am văzut un număr mic de trupe care au început să se repoziţioneze", a spus el reporterilor. Dar "trebuie să fim pregătiţi să vedem o ofensivă majoră împotriva altor zone ale Ucrainei" şi "asta nu înseamnă că ameninţarea împotriva Kievului a luat sfârşit", a avertizat el, informează. "Marea majoritate a forţelor pe care le-au adunat lângă Kiev sunt încă acolo", a spus John Kirby, iar asta "este o repoziţionare, nu o retragere reală".

Potrivit acestuia, Rusia nu şi-a îndeplinit obiectivul de a cuceri Kievul, nu şi-a îndeplinit obiectivul care a fost să preia controlul Ucrainei, "dar încă poate provoca violenţe masive în ţară, inclusiv în Kiev". "Trebuie să fim lucizi cu privire la realitatea a ceea ce se întâmplă pe teren şi nimeni nu ar trebui să fie păcălit de anunţurile Rusiei", a declarat Kate Bedingfield, o purtătoare de cuvânt de la Casa Albă. Moscova a promis marţi că îşi va reduce "radical" activitatea militară în direcţia Kiev şi Cernihiv în Ucraina, după discuţii "substanţiale" ruso-ucrainene de la Istanbul.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu