Război sau Olimpiadă? Securitatea europeană e împărțită de Rusia și China - Putin îl vizitează pe Xi Jimping în plină criză!

Postat la: 28.01.2022 - 15:25

Discuţiile de săptămâna viitoare dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său chinez Xi Jinping se vor axa pe securitatea europeană şi pe dialogul Rusiei cu NATO şi cu SUA, a anunţat vineri Kremlinul, pe fondul tensiunilor crescute dintre Occident şi Rusia cu privire la Ucraina.

Putin va efectua o vizită luna viitoare în China pentru convorbiri cu înalta conducere chineză şi pentru a asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Beijing. Cei doi lideri vor mai discuta şi despre comerţ şi spaţiu, a indicat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Peskov a menţionat că Putin ar putea să facă o evaluare despre răspunsurile scrise ale SUA şi NATO la cererile Rusiei de garanţii de securitate în cursul convorbirii telefonice cu omologul său francez, Emmanuel Macron, preconizată pentru vineri.

China, care joi a susţinut public ''preocupările rezonabile'' ale Moscovei în materie de securitate, trebuie să-şi folosească ''influenţa" asupra Rusiei pentru a o descuraja să atace Ucraina, a declarat subsecretarul de stat american Victoria Nuland, relatează AFP.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu