Rusia are rachete care pot lovi SUA. Surprizele noii strategii americane care va descuraja Moscova și China

Postat la: 12.08.2021 - 07:56

Generalul Forțelor Aeriene Glen VanHerck, șeful Comandamentului de Apărare aerospațială din America de Nord a descris amenințările reale venite din partea Rusiei și Chinei. Însă, el a prezentat și noua strategie a Statelor Unite, care va descuraja agresiunile Moscovei și Beijing-ului.

VanHerck a vorbit marți, 10 august 2021, la Simpozionul de Apărare spațială și antirachetă, care se desfășoară la Huntsville, Alabama, în Statele Unite. Pe lângă lupta împotriva incendiilor, uraganelor, a atacurilor cibernetice și a COVID-19, NORAD și Nortcom sunt implicate în descurajarea amenințărilor venite din China și Rusia, a spus generalul, potrivit Departamentului Apărării american. "Suntem într-o competiție strategică cu doi competitori, ambii înarmați nuclear. Nu am fost niciodată într-o astfel de situație înainte și suntem interconectați economic cu unul dintre ei", a spus generalul, făcând referire la China și Rusia.

"Rusia și-a creat capacități de a ne pune țara în pericol. Moscova crede că poate amenința SUA sub pragul nuclear, folosind rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune, dar și modele hipersonice. Aceste tipuri de rachete nu sunt concepute pentru conflictele regionale din Europa. Caracteristicile lor tehnice înseamnă că ele sunt proiectate pentru a fi utilizate împotriva Statelor Unite. În plus, Rusia și-a modernizat flota de bombardiere și submarine, precum și arsenalul său nuclear".

Glen VanHerck a prezentat în cadrul Simpozionului de la Huntsville și noile strategii ale Americii, pentru dezvoltarea unei apărări cinetice și non-cinetice. "Conștientizarea domeniului este critică. Dacă nu poți detecta o amenințare, nu o poți învinge sau descuraja. Dominația informațională este, de asemenea, foarte importantă.

Forțele aeriene trebuie să aibă informațiile corecte la momentul potrivit, pentru a câștiga. Tratăm datele și informațiile, ca pe un activ strategic". Generalul a punctat și alte direcții ale noii strategii de apărare a Statelor Unite. "Integrarea globală este un alt instrument vital. Zilele când aveam un singur comandament s-au dus. Avem capacitatea de a colabora la nivel global, în toate domeniile, în timp real, pentru a prezenta liderilor noștri, opțiuni de acțiune".

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu