SUA trimit o unitate de infanterie la o bază din Estonia la doar câțiva kilometri de granița cu Rusia

Postat la: 18.12.2022 - 11:46

Săptămâna trecută, ambasada SUA din Lituania a anunțat că Pentagonul intenționează să intensifice desfășurarea de trupe în statele baltice, trecând de la ceea ce anterior era catalogat drept desfășurare "episodică" de trupe la o "prezență rotativă persistentă" în țările baltice, inclusiv în Estonia - care împarte două mici porțiuni de frontieră cu Rusia.

Ambasada a scris într-un comunicat de presă de la începutul lunii decembrie că "ambasadorul american Robert Gilchrist (n.red. - care a fost si seful Directiei Politice din Ambasada SUA la Bucuresti pe vremea privatizarii OMV) l-a informat pe ministrul Apărării Naționale, Arvydas Anušauskas, că, în cadrul angajamentului continuu față de aliații săi baltici, Statele Unite vor spori în continuare prezența militară continuă și persistentă a SUA în Estonia, Letonia și Lituania". Acest lucru a fost interpretat pe scară largă ca un răspuns direct la asaltul de zece luni al Rusiei asupra Ucrainei din apropiere.

Ca urmare, vineri, guvernul Estoniei a confirmat că o companie de infanterie americană a sosit recent în țară, pentru a lua parte la exerciții și antrenamente comune de apărare. Potrivit declarației de vineri postate pe site-ul ministerului estonian al apărării: "O companie de infanterie din Statele Unite a sosit la baza Taara din Võru în această săptămână, ca parte a unei desfășurări pentru a se antrena și a servi alături de Brigada a 2-a de infanterie a Forțelor de apărare estoniene".

Acesta a mai confirmat: "Compania de infanterie americană va staționa la Võru pe durata desfășurării sale și va participa la exerciții comune cu Forțele de apărare estoniene pentru a spori interoperabilitatea și pentru a demonstra flexibilitatea forțelor credibile de luptă pentru a răspunde la amenințări." În mod crucial, baza Taara din Võru se află la doar câteva zeci de kilometri de granița cu Rusia - la doar aproximativ o jumătate de oră cu mașina. Presa de stat rusă s-a plâns de faptul că exercițiile trupelor SUA-Estonia se vor desfășura la doar 20 de kilometri distanță de graniță.

Comandantul Artileriei Diviziei 1 Infanterie a SUA, citat în declarația Estoniei, colonelul Richard Ikena, a declarat că trupele americane sunt "încântate să se afle în Estonia" și "așteaptă cu nerăbdare să lucreze umăr la umăr, alături de aliații noștri". Trupele de infanterie americane, împreună cu un pluton de rachete HIMARS (rachete cu rază lungă de acțiune), vor efectua acum exerciții la o distanță de granița cu Rusia similară cu distanța dintre San Diego și Tijuana, Mexic...

În plus, declarația a confirmat faptul că SUA desfășoară rachete cu rază lungă de acțiune în țara aliată NATO, pentru a include acum sisteme de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată M142 (HIMARS) desfășurate de SUA chiar la ușa Rusiei. "Statele Unite vor desfășura, de asemenea, un pluton de HIMARS în Estonia, împreună cu echipamentele și sistemele de control corespunzătoare, și vor coopera cu Forțele de Apărare estoniene pentru a stabili o structură divizionară în cadrul NATO", au confirmat armata americană și Ministerul Apărării estonian.

Au existat deja tensiuni tot mai puternice între Moscova și statele baltice, având în vedere că, dintre națiunile europene, acestea au fost printre cele mai aprige în a cere izolarea și pedepsirea guvernului rus. O desfășurare sporită a trupelor americane împreună cu rachete cu rază lungă de acțiune va duce cu siguranță la escaladarea acestor tensiuni, în condițiile în care războiul din Ucraina continuă să devină tot mai periculos și imprevizibil, în special în ceea ce privește scenariul potențial al unor confruntări directe între SUA și Rusia.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu