Summitul de la Geneva dintre Biden si Putin a fost un mare fâs sau un moment de cotitura uriaș?

Mult așteptatul summit dintre președinții Vladimir Putin și Joe Biden a fost un succes? Va schimba ceva? Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de așteptările fiecăruia. Să aruncăm o privire mai atentă, începând cu contextul.

Contextul summitului

Aproape singurul lucru asupra căruia sunt de acord atât observatorii americani, cât și cei ruși, este că starea relațiilor dintre Rusia și SUA este cât se poate de proastă. Imperiul Anglo-Sionist și Rusia sunt în război cel puțin din 2013. Vă amintiți de Obama cu "economia rusă în "zdrențe"? Acesta a fost rezultatul pe care Obama l-a promis poporului din SUA. Desigur, acesta nu a fost un război convențional, a fost un război informațional în proporție de 80%, 15% economic și doar 5% cinetic. Totuși, acest lucru nu schimbă faptul că acest război a fost un război existențial pentru ambele părți, un război în care doar una dintre părți putea să învingă, în timp ce cealaltă, dacă nu chiar să dispară, atunci cel puțin să își piardă total statutul de superputere. Acesta este un război al civilizațiilor, care a opus modelele de civilizație (culturală, socială și chiar religioasă) occidentale și rusești, aproximativ după cum urmează:

Viziunea mondială americană/ anglo-sionistă: noi suntem "orașul de pe un deal", farul de lumină și speranță pentru omenire. "Destinul nostru manifest" este să "extindem spațiul de libertate" în întreaga lume. Avem cele mai bune forțe armate din istorie, cea mai puternică economie, cele mai bune lucruri. Suntem "liderii lumii libere", a căror "responsabilitate" este de a conduce lumea. Acesta nu este imperialism, aceasta este "datoria" și "responsabilitatea" care ne-au fost încredințate de istorie. Valorile noastre sunt valori universale și trebuie să fie universal acceptate de toți. Cei care refuză să se alăture modelului nostru sunt "state necinstite" autoritare. Rusia trebuie să accepte acest lucru pentru că a pierdut Războiul Rece și pentru că valorile occidentale au prevalat. Cei care refuză să accepte acest lucru sunt "revanșiști" care vor să anuleze rezultatul Războiului Rece și să reconstruiască Uniunea Sovietică. SUA au fost nevoite să extindă NATO spre est pentru a proteja Europa de "agresiunea rusă". Acum, "America" s-a întors și, împreună cu aliații și prietenii noștri, vom crea o ordine internațională "bazată pe reguli" pe care o vom aplica cu bunăvoință, spre imensa recunoștință a întregii omeniri.

Viziunea rusă asupra lumii:

Rusia respinge orice formă de imperialism, pentru ea însăși și pentru alții. Rusia dorește o ordine mondială multilaterală, bazată pe dreptul internațional și pe suveranitatea deplină a națiunilor. Fiecare națiune ar trebui să aibă dreptul de a-și urmări propriul model cultural, economic, spiritual și de civilizație, fără a fi amenințată, sancționată, bombardată, subminată sau invadată. Rusia respinge așa-numitele "valori occidentale" (turbocapitalismul, imperialismul, wokeness, multiculturalismul, ateismul militant, teoria rasială critică, fluiditatea de gen etc.). SUA este binevenită să arboreze steaguri homo pe ambasadele sale, dar nu are ce căuta să le spună altora cum să trăiască. De fapt, SUA trebuie să accepte două realități strâns legate între ele: în primul rând, SUA nu au mijloacele necesare pentru a-și impune ideologia asupra restului planetei și, în al doilea rând, restul planetei vede ipocrizia totală a unei țări care pretinde că susține valori pe care ea însăși le încalcă oricât de mult dorește. Orice comparații sunt imediat respinse cu cuvintele "dar aici este complet diferit!!!".

Din nou, Rusia este de acord că SUA este binevenită să trăiască într-o iluzie post-adevăr, post-realitate, dacă vrea, dar ea crede, de asemenea, și o spune, că Occidentul nu are dreptul să încerce să impună altora valorile sale pretinse, mai ales când le încalcă în mod constant pe toate atunci când îi convine.

Problema de bază

Credința centrală care stă la baza acestor viziuni foarte diferite asupra lumii este extrem de simplă: SUA se consideră excepționale și, prin urmare, înzestrate cu drepturi speciale, iar Rusia este considerată un interlocutor mult inferior, care trebuie să accepte hegemonia SUA asupra lumii. În contrast puternic, Rusia neagă SUA orice statut special și cere ca liderii americani să accepte Rusia ca interlocutor egal înainte de a se putea discuta despre orice dialog sau cooperare semnificativă. Cred că ar fi corect să spunem că, aproximativ între 2013 și 2020, ambele țări au depus eforturi imense într-un fel de luptă masivă cu arme pentru a arăta că ea, și nu celălalt, va învinge.

Pentru o perioadă foarte scurtă de timp, Trump a încercat să pornească un fel de dialog, dar a fost rapid și complet castrat de neoconservatorii și imperialiștii mesianici din propria tabără (mă gândesc la Pompeo, de exemplu), iar eforturile sale, oricât de sincere, nu au dat absolut nimic: Trump nu a reușit să pună capăt războiului început de Obama.

Apoi a venit Biden și, la început, lucrurile păreau fără speranță. Văzând eșecul masiv al primei întâlniri SUA-China din Alaska, am fi putut fi scuzați să ne așteptăm la un rezultat similar, sau chiar mai rău, de la orice întâlnire între Biden și Putin. Mulți (de ambele părți) au crezut că o astfel de întâlnire era, în cel mai bun caz, inutilă, deoarece SUA se vopsise într-un colț cu sumă nulă, în care orice altceva în afara unui schimb de insulte ar fi fost văzut de mass-media americană (și de opinia publică pe care o modelează) ca o "înfrângere", o "capitulare" și, posibil, chiar o "trădare" din partea lui Biden. Acesta este cu siguranță mesajul transmis de o mare parte a presei americane.

Ce s-a întâmplat de fapt

În ciuda tuturor celor care se opun (de ambele părți!), Putin și Biden s-au întâlnit. Este adevărat că întâlnirea nu a avut rezultate spectaculoase, dar ar fi greșit să concluzionăm că nu s-a întâmplat nimic important.

În primul rând, tonul administrației Biden față de Rusia și Putin s-a schimbat, în mod remarcabil, mai ales după infamul "uhu, este un criminal" al lui Biden. Unele sancțiuni au fost ridicate, SUA au renunțat practic să mai încerce să împiedice finalizarea North Stream 2 (NS2) și s-au realizat o serie de pași mici, printre care:

• Un acord pentru a discuta despre securitatea cibernetică la nivel de experți (un lucru pe care rușii îl cereau de ani de zile, dar pe care SUA l-au respins din start).
• O declarație comună privind stabilitatea strategică (mai multe despre aceasta mai jos)
• Un acord pentru a discuta problemele nerezolvate la nivel de experți
• O revenire atât a ambasadorilor SUA, cât și a ambasadorilor ruși în funcțiile lor anterioare
• O discuție privind un posibil schimb de prizonieri
• O discuție privind posibile acorduri viitoare de control al armelor

De asemenea, sunt interesante și punctele care au fost menționate în trecere, mai ales de către partea americană, dar care, în mod clar, nu au fost luate în considerare. Printre acestea se numără:

• Ucraina și Belarus
• Drepturile omului (aka "Navalyi" & Co.)
• Presupusul amestec al Rusiei în alegerile din Occident
• Presupusele operațiuni secrete ale Rusiei împotriva SUA
• Presupusa amenințare rusă la adresa UE sau în Arctica
• Legăturile Rusiei cu China și Iranul

Aceasta este imaginea oficială. Dar haideți să fim puțin mai înțelepți: delegațiile americană și rusă (aproximativ 400 de persoane fiecare) au inclus unii oficiali de rang foarte înalt, inclusiv șeful Statului Major General rus. Niciuna dintre cele două părți nu s-ar fi deranjat cu o întreprindere atât de masivă doar cu scopul de a schimba amenințări, ultimatumuri sau insulte. Iar astfel de summituri nu se organizează niciodată dacă părțile nu au cel puțin o perspectivă rezonabilă de înțelegere (de aceea, întoarcerea ambasadorilor a fost anunțată înainte de summit!).

Deci, ce s-a întâmplat cu adevărat aici

În primul rând, este destul de clar că limbajul/ tonul administrației Biden s-a schimbat dramatic. Acest lucru a fost imediat observat de mass-media americană care l-a atacat pe Biden în conferința sa de presă pentru că nu a pus suficientă presiune asupra lui Putin. Oh, sigur, Biden a dat curs prostiilor rusofobe obișnuite pe care presa americană pare să fie mereu blocată, dar este destul de clar că ziomedia moștenită din SUA nu a obținut ceea ce dorea: ei doreau ca Biden să "unească Occidentul în spatele SUA" și apoi să-i "spună" lui Putin să se "comporte" și să recunoască ceva - orice - despre "neregulile" rusești. Putin nu le-a dat absolut și exact nimic.

În al doilea rând, și pentru prima dată după foarte mult timp, SUA nu s-au angajat în niciun fel de amenințări sau ultimatumuri. Nici Kremlinul nu a fost nevoit să facă nicio amenințare: recentele exerciții militare, care au speriat cu adevărat NATO și UE, au făcut ca orice postură a Rusiei să fie absolut inutilă.

Știm că politicienii americani se întâlnesc de obicei cu omologii lor ruși și spun "A", doar pentru ca mai apoi să se întoarcă acasă, să cedeze în fața lobby-ului de război și apoi să declare "non-A". Trump a făcut acest lucru, la fel ca și Kerry și mulți alții. Diplomații americani sunt, în cea mai mare parte, numiți politici ignoranți și/ sau neoconservatori belicoși care pur și simplu nu sunt echipați intelectual pentru a trata cu omologii lor ruși (James Baker a fost probabil ultimul secretar de stat american cu adevărat sofisticat).

Înțelegem cu toții că Biden este de fapt "Biden" (omul însuși este doar o fațadă, deciziile reale sunt luate de colectivul "Biden"), ceea ce înseamnă că, deși el și chiar și Bliken pot fi de acord cu ceva, dar asta nu înseamnă în niciun caz că vor rămâne la ceea ce au convenit. În cele din urmă, în mod obiectiv, este foarte greu să se anuleze ceea ce s-a făcut: opt ani de iluzii autodistructive despre sine și despre restul lumii au adus daune imense Statelor Unite și ar fi nevoie de ceva destul de apropiat de un miracol pentru a inversa acum un curs pe care cel puțin două administrații americane au insistat atât de prostește să îl urmeze.

Cu toate acestea, ceea ce a făcut și a spus Biden a fost în mod clar foarte deliberat și pregătit. Acesta nu este cazul unui președinte senil care își pierde concentrarea și care pur și simplu aruncă prostii (defetiste). Prin urmare, trebuie să concluzionăm că există, de asemenea, cei din actuala configurație a puterii (reale) din SUA care au decis că Biden trebuie să urmeze un curs nou, diferit, sau, cel puțin, să schimbe retorica. Nu știu cine/ ce este acest segment al configurației puterii din SUA, dar eu susțin că s-a întâmplat ceva care a forțat cel puțin o parte a clasei conducătoare din SUA să decidă că războiul lui Obama împotriva Rusiei a eșuat și că este nevoie de o abordare diferită. Cel puțin acesta este punctul de vedere optimist.

Ceea ce putem spune acum este următorul lucru: în perioada 2013-2021 a avut loc un declin uriaș al puterii SUA pe plan extern și explozia unei crize politice și sociale interne la fel de uriașe, care încă afectează în mod catastrofal Statele Unite (Obama și Trump au fost cu adevărat cei mai slabi și cei mai răi președinți din istoria SUA). În contrast puternic, aceiași ani 2013-2021 au fost martorii unei creșteri uriașe a puterii militare, politice, economice și sociale a Rusiei. Negarea acestei realități pentru totdeauna pur și simplu nu este o opțiune pentru SUA (chiar dacă mass-media americană nu relatează niciodată despre acest lucru). Se pare că administrația Biden a decis să mențină același limbaj infantil ca și predecesorii săi pentru consumul intern, dar a decis că este nevoie urgentă de o schimbare de atitudine pe plan internațional, fie și numai pentru a evita să se confrunte în același timp cu Rusia și China (și, eventual, cu Iranul). Istoria arată, de asemenea, că chiar și simpla discuție cu Rusia de pe o presupusă "poziție de forță" a fost, în cel mai bun caz, inutilă și, în cel mai rău caz, sinucigașă. Istoria imperialismului occidental în China oferă o imagine mai ambiguă, dar actuala renaștere a puterii chineze sub conducerea lui Xi sugerează, de asemenea, că chinezii nu vor ceda în fața foștilor lor stăpâni coloniali.

Dar China?

Dacă China a fost menționată, aceasta nu este oficială. Kremlinul a indicat deja în numeroase declarații că încercarea de a întoarce China și Rusia una împotriva celeilalte nu este o opțiune realistă, așa că, din partea Rusiei, nu existau așteptări de schimbare a ceva în această privință. În plus, în timp ce China are multe de oferit Rusiei, SUA nu au literalmente absolut nimic din ceea ce Rusia ar dori sau ar avea nevoie. Același lucru este valabil și pentru Iran, deși într-o măsură mai mică. Există persoane din clasa conducătoare a SUA care consideră că China este un inamic mult mai periculos pentru Imperiul anglo-sionist decât Rusia și este posibil ca acestea să fie interesele care l-au împins pe Biden la o poziție mai realistă. Adevărul este că oricine care știe ceva despre relația sino-rusă (pe care chinezii o numesc acum oficial "parteneriat strategic cuprinzător de coordonare pentru noua eră") înțelege că aceste două țări au nevoie vitală una de cealaltă. Au sperat cu adevărat diplomații americani că vor putea influența Rusia de partea SUA? Probabil că nu. Așa că, cel mult, ceea ce aveau nevoie era o scurtă pauză de timp sau, cel puțin, un fel de stabilizare temporară a "frontului rusesc".

Dar europenii?

Europenii sunt blocați într-un fel de no man's land politic: unii doresc o confruntare cu orice preț (3B+PU), mai ales că UE a încetat să îi mai finanțeze, în timp ce alții sunt în mod clar sătui (Germania, Franța, Italia etc.) de situația actuală. Cu toții își dau seama că ceva tocmai s-a schimbat, dar par nesiguri cu privire la ce, de ce și cum. Și cum îl va trata acum UE pe Biden? În primul rând, în timp ce urârea lui Trump a fost considerată "corectă din punct de vedere politic" de către clasele conducătoare din UE, urârea lui Biden este cu totul de neconceput. În al doilea rând, deși Biden s-a "consultat" cu G7 și NATO, aceste "consultări" nu au dat niciun rezultat semnificativ. Spre deosebire de summitul cu Putin, aceste "summituri pregătitoare" au fost doar un PR frumos, un eveniment simbolic de genul "rah-rah, suntem cu toții uniți". Gândiți-vă la asta ca la un rege imperial care își vizitează coloniile: distractiv, dar nu foarte important. Dar întâlnirea cu liderul unei "benzinării mascate în țară" a necesitat prezența a aproximativ 400 de înalți oficiali americani și luni de pregătiri. În cele din urmă, faptul că "Biden" a trebuit să cedeze în fața Germaniei pe NS2 arată că strânsoarea unchiului Shmuel asupra Germaniei slăbește, "un alt scris pe perete" pe care "Biden" se pare că l-a citit.

Așadar, cine a câștigat?

În acest moment, nu cred că putem spune că a câștigat cineva. De fapt, războiul existențial care opune Imperiul Anglo-Sionist Rusiei nu s-a încheiat. Cel mult, va fi o încetare temporară a focului care îi va permite unchiului Shmuel să-și tragă sufletul. Dar cred că putem concluziona, de asemenea, în mod corect, că războiul lui Obama împotriva Rusiei a eșuat și că administrația Biden este mai aproape de realitate decât a fost vreodată Obama. Cât timp va dura acest nou realism este o presupunere a oricui. Nu cred că ar trebui să punem mare preț pe ideea că acum a început o nouă eră de pace sau de colaborare. Dar poate, doar poate, SUA vor înceta să mai joace ceea ce eu numesc "jocul găinii nucleare" cu o superputere care este cu cel puțin un deceniu înainte în ceea ce privește tehnologia nucleară militară (și civilă!) și vehiculele de livrare și o superputere care lucrează acum în binom cu o altă superputere nucleară, China.

Concluzie: Declarația comună SUA-Rusia privind stabilitatea strategică

Acesta este textul integral al Declarației comune SUA-Rusia privind stabilitatea strategică pe care am menționat-o mai sus:

Noi, președintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden, și președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, constatăm că Statele Unite și Rusia au demonstrat că, chiar și în perioadele de tensiune, sunt capabile să facă progrese în ceea ce privește obiectivele noastre comune de asigurare a predictibilității în sfera strategică, reducând riscul de conflicte armate și amenințarea unui război nuclear. Recenta prelungire a Noului Tratat START ilustrează angajamentul nostru față de controlul armelor nucleare. Astăzi, reafirmăm principiul conform căruia un război nuclear nu poate fi câștigat și nu trebuie să fie purtat niciodată. În concordanță cu aceste obiective, Statele Unite și Rusia vor demara împreună, în viitorul apropiat, un dialog bilateral integrat privind stabilitatea strategică, care va fi deliberat și solid. Prin acest dialog, încercăm să punem bazele unor viitoare măsuri de control al armamentului și de reducere a riscurilor.

Limbajul de aici este foarte important: este vorba de respingerea unei iluzii majore a SUA, care a început cu "Războiul Stelelor" al lui Ronald Regan și care a fost împărtășită de fiecare președinte care a urmat: ideea că SUA pot câștiga un război nuclear împotriva Rusiei prin înfrângerea tehnologică sau economică a Rusiei. Site-ul "Defense One" (care nu este deloc o "sursă de dezinformare rusă") a spus următoarele despre această iluzie de zeci de ani:

Biden poate corecta greșelile din trecut. Viitorul apărării antirachetă va fi studiat temeinic în cadrul unei revizuiri mai ample a posturii/determinației nucleare, care va fi demarată în câteva săptămâni. Conștientă de faptul că arme ofensive mai puțin costisitoare pot fi oricând dezvoltate pentru a copleși, sabota sau distruge orice sistem defensiv imaginabil, administrația sa se poate întoarce la diplomație, poate căuta reduceri reciproce verificabile, poate preveni dezvoltarea de noi amenințări și poate aborda preocupările crescânde, cum ar fi militarizarea spațiului și amenințările cibernetice. Acest lucru ar permite transferul de fonduri de la armele care nu funcționează la programe care vor reconstrui și vor contribui la securitatea Americii.

Dacă acest lucru se întâmplă cu adevărat (și trebuie să așteptăm înainte de a ajunge la concluzii pripite!), atunci este o veste bună. Vești bune pentru Rusia, care nu are nimic de câștigat de pe urma unui "război rece reîncărcat" cu Occidentul, vești bune pentru europenii care au nevoie să recupereze măcar un minim de agenție, vești bune pentru SUA, care este secătuită de sânge și devine rapid o țară subdezvoltată din lumea a treia, și vești bune pentru întreaga planetă, care ar fi devastată de orice război nuclear între orice combinație de superputeri. Dacă asta s-a întâmplat cu adevărat.

Deocamdată, "nebunii din subsol" sunt în continuare la fel de nebuni ca înainte (vezi aici și aici pentru câteva exemple bune). La fel sunt și "nebunii treji" (vezi aici și aici). La fel și homo-lobby-ul (vezi aici și aici). Cu toții urăsc Rusia și pe Putin cu pasiune, și nu vor dispărea prea curând. În plus, nu e ca și cum "Biden" va face altceva decât să le ofere tuturor ovații, sprijin total și milioane de dolari pentru cauza lor: aceste "minorități" (mai exact: această coaliție de minorități) reprezintă fundamentul ideologic al întregii președinții a lui Biden, ele l-au adus la putere și nu poate renunța la ele.

Cât timp oile spălate pe creier cu creierul dublu plus bun-simț vor continua să "îngenuncheze" împotriva "rasismului sistemic" este, totuși, o presupunere a oricui.

Pe plan extern, SUA nu pot renunța la ideologia mesianică și la pretențiile de excepționalism. Acest lucru ar fi cu adevărat de neconceput pentru marea majoritate a americanilor din SUA. Acest lucru nu schimbă cu nimic faptul că, așa cum am scris de multe ori, imperiul anglo-sionist și actualul sistem politic american nu sunt nici sustenabile, nici reformabile. În plus, imperiile sunt aproape imposibil de reformat. Acesta este motivul pentru care, de obicei, sfârșesc prin a se prăbuși. Iar atunci când o fac, deseori încearcă să se năpustească asupra celor pe care îi învinovățesc pentru propriile eșecuri. Este exact ceea ce se întâmplă din 2013 și acest lucru nu se va schimba și, de fapt, nu se poate schimba până la prăbușirea finală - și inevitabilă -.

Nu va exista nicio prietenie și nici măcar un parteneriat între SUA și Rusia atâta timp cât SUA vor continua să servească drept ultima gazdă pentru imperiul parazitar anglo-sionist. Аsemenea, purtătorul de cuvânt al lui Putin, Peskov, tocmai a declarat: "Până în prezent, nu există motive pentru a exclude Statele Unite de pe lista țărilor neprietenoase".

În cele din urmă, a "câștigat" Putin?

Eu aș răspunde atât da, cât și nu. Da, a câștigat în sensul că strategia sa de a face față unui Imperiu aflat pe picior de război împotriva Rusiei s-a dovedit extrem de eficientă. Toți contestatarii (liberali sau neo-marxiști) l-au acuzat pe Putin că a cedat cam peste tot, dar SUA au fost cele care au trebuit să mănânce corb, să renunțe la toate condițiile prealabile și să ceară un summit. Niciunul dintre numeroasele atacuri propagandistice împotriva Rusiei (MH17, Skipal, arme chimice, Belarus, războiul din Karabah, Navalnyi, dopajul, sportul și steagurile, confiscarea birourilor diplomatice rusești, răpirea cetățenilor ruși, sancțiunile economice și politice, amenințările, sabotajul la granițe etc. etc. etc. etc.) nu a funcționat sau măcar nu a dat rezultate semnificative. În acest sens, da, Putin a câștigat. Dar acest război existențial nu s-a terminat, nici pentru SUA, nici pentru Rusia și nici pentru China, Iran și orice altă țară care dorește o suveranitate adevărată.

În acest sens, ceea ce s-a întâmplat la Geneva nu este începutul sfârșitului (în primul rând pentru că acel început al sfârșitului a avut deja loc de mult timp, chiar dacă nu a fost niciodată raportat în Zona A), dar este cu siguranță o șansă de a schimba unele dinamici pe scena internațională. Aroganța infinită a celor ca Trump și Pompeo a fost înlocuită de o abordare mult mai prudentă și realistă, cel puțin în relațiile dintre superputeri. Dar Putin/Rusia va fi câștigat cu adevărat doar atunci când SUA va accepta realitatea că Imperiul a murit și că SUA, ca toate fostele imperii, trebuie să devină acum o țară "normală" (așa cum au trebuit să facă toate fostele imperii). Sună ușor, dar acest lucru este aproape infinit de greu atunci când imperialismul este ceea ce te-ai născut, ai crescut, ai fost educat și condiționat să trăiești și când crezi sincer că marca ta de imperialism este cumva binevoitoare, chiar altruistă. Rusia/Putin va fi câștigat cu adevărat doar atunci când ultimul imperiu din istorie va ceda în sfârșit locul unei ordini mondiale internaționale civilizate. Până atunci, lupta Rusiei - și a tuturor celorlalți membri ai rezistenței împotriva imperiului - va continua.

Text preluat si adaptat de la The Unz Review