Ucraina se pregateste de "Razboiul de Anul Nou"! Germania are informatii ca Rusia ataca in primele zile ale lui 2022

Postat la: 23.12.2021 - 11:11

Ucraina se pregateste de un razboi ce pare iminent. Serviciile de informatii militare germane au date ca Rusia va ataca la inceputul anului 2022. Forţe militare ucrainene au efectuat exerciţii de luptă cu rachete antitanc Javelin, de fabricaţie americană, într-o zonă de conflict cu separatiştii în estul ţării, pe fondul amplificării tensiunilor cu Rusia, a relatat miercuri postul de televiziune ucrainean Dom, potrivit agenţiei Reuters.

Ucraina, care aspiră la aderarea la NATO, a primit începând din 2018 o serie de transporturi de muniţii şi de rachete Javelin fabricate în SUA, declanşând critici din partea Moscovei. Kievul acuză Moscova că masează zeci de mii de militari în pregătirea unei posibile ofensive, alimentând temeri că un conflict mocnit din regiunea Donbas ar putea degenera într-un război deschis între cei doi vecini. Rusia, care neagă orice plan de atac şi acuză Ucraina şi SUA de comportament destabilizator, a cerut garanţii de securitate împotriva extinderii spre est a NATO.

Potrivit unei ştiri Interfax de miercuri, Rusia a întreprins propriile sale exerciţii militare în apropiere. Avioane de luptă SU-30 şi bombardiere SU-24 din Flota Mării Negre au efectuat exerciţii de realimentare aeriană deasupra peninsulei Crimeea, anexată de Rusia de la Ucraina în 2014. În jur de 20 de piloţi au efectuat misiuni complexe de zbor, care au inclus realimentare la altitudini variind între 2.000 şi 6.000 de metri, la viteze de circa 600 km/h, a transmis Flota Mării Negre, citată de Interfax. Secretarul Consiliului naţional de securitate şi apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov, a afirmat miercuri că 122.000 de militari ruşi se află la 200 km de frontiera cu Ucraina.

Săptămâna trecută, el a declarat pentru Reuters că Rusia va avea nevoie de cel puţin 500.000-600.000 de soldaţi la frontieră 'spre a păstra situaţia sub control în cazul unei ofensive'. El a mai spus că Rusia şi-ar putea creşte numărul de efective foarte rapid şi în orice moment, dar ar avea nevoie de mai mult de 24 de ore pentru a aduce la graniţă trupe suficiente pentru a declanşa o invazie. Ucraina se află în centrul unor consultări între Aliaţii occidentali şi Rusia, căreia i s-a cerut să înceapă negocieri în aşa-numitul format Normandia (Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa).

Ministrul german de Externe Annalena Baerbock şi-a exprimat miercuri "marea îngrijorare" după ce Vladimir Putin a ameninţat cu represalii "militare şi tehnice" în cazul în care Occidentul nu pune capăt politicii pe care Rusia o consideră ameninţătoare, relatează AFP. Dialogul cu Moscova este necesar, fie în formatul Normandia, fie prin discuţii la Consiliul NATO-Rusia, a afirmat miercuri şefa diplomaţiei germane, Annalena Baerbock. "Îngrijorarea mea este mare", deoarece preşedintele rus face declaraţi înaintea unor "mişcări de trupe" la frontiera cu Ucraina, declară şefa diplomaţiei germane.

În contextul unor tensiuni tot mai puternice în centrul cărora se află Ucraina, liderul de la Kremlin a ameninţat cu "măsuri militare şi tehnice adecvate ca represalii", în cazul în care Occidentul îşi menţine, în opinia sa, o "linie foarte clar agresivă". Kremlinul acuză Statele Unite şi NATO de faptul că-şi consolidează prezenţa militară la frontierel ruse şi înarmează Ucraina, pe care o susţin în mod public, în care efectuează manevre militare şi desfăşoară forţe la Marea Neagră. Occidentul acuză Moscova, din contră, de veleităţi agresive, după ce armata rusă a comasat zeci de mii de militari la frontiera cu Ucraina, din teritoriul căreia Rusia a anexat deja o parte.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu