Un înalt oficial militar din Taiwan găsit mort în condiții suspecte într-un hotel. Primele concluzii ale medicilor legiști

Postat la: 06.08.2022 - 11:23

Demintarul din Taiwan, care era responsabil de un program de producţie de rachete, a fost găsit mort într-un hotel. Primele informații arată că ar fi vorba de un atac de cord. China efectuează cele mai mari manevre militare din istoria sa în jurul insulei, scrie AFP.

Ouyang Li-hsing, în vârstă de 57 de ani, a fost vicepreşedintele Institutului Naţional de Ştiinţă şi Tehnologie Chung-Shan, un organism al armatei. Potrivit agenţiei taiwaneze CNA, acesta călătorise în sudul ţării pentru afaceri.

Într-o declaraţie postată pe site-ul său, Institutul a confirmat că oficialul a fost găsit inconştient la un hotel din Hengchun, comitatul Pingtung, sâmbătă.

„O examinare medico-legală a stabilit că moartea a fost cauzată de infarctul miocardic şi angina pectorală", se arată în comunicat. Potrivit CNA, Ouyang Li-hsing a fost responsabil cu supravegherea „producţiei mai multor tipuri de rachete" şi a preluat postul la începutul acestui an.

Guvernul taiwanez încearcă să-şi intensifice producţia de rachete în faţa ameninţării unei invazii a Beijingului, care consideră insula parte a teritoriului său.

China desfăşoară exerciţii militare intense în jurul Taiwanului de joi, ca răspuns la vizita pe insulă, la începutul săptămânii, a preşedintelui Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite, Nancy Pelosi. Mai multe rachete au trecut în special peste insula principală Taiwan, a informat vineri presa de stat chineză.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu