Ursula von der Leyen dorește eliminarea votului de blocaj cu "unanimitatea" pentru deciziile din "zone cheie" precum sănătatea și apărarea!

Postat la: 10.05.2022 - 10:58

Șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că susține eliminarea votului cu unanimitatea tuturor statelor membre, în anumite „zone cheie", informează Euronews. Ea a spus că dacă se dorește ca UE să se miște mai repede în domenii precum „sănătatea" și „apărare", ar trebui să se renunțe la votul în unanimitate.

„De exemplu, am argumentat mereu că votul în unanimitate pe anumite domenii cheie, pur și simplu nu mai are sens.Dacă dorim să fim capabili să ne mișcăm mai repede. Dacă dorim ca UE să se miște mai repede, în anumite domenii cheie precum apărarea sau sănătatea - pe baza experienței ultimilor doi ani - și dacă dorim să îmbunătățim felul în care funcționează democrația noastră.

Ideea e că ne-ați spus unde vreți ca această Europă să meargă. Și acum ne revine nouă sarcina să apucăm calea cea mai directă, fie prin folosirea la maximum a limitelor a ceea ce putem face în cadrul tratatelor existente sau da, chiar prin schimbarea acestor tratate dacă e nevoie", a declarat von der Leyen. reamintim că treisprezece state UE printre care și România, au anunțat, luni, 9 mai că se opun modificării tratatelor și vor să rămână „suverane" în domenii care țin de sănătate, apărare, drept de vot.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu