Vietnamul a dus turismul la altă dimensiune cu cel mai lung pod de sticlă din lume!

Postat la: 03.05.2022 - 07:33

Podul Bach Long, înalt de 150 m, se întinde pe o vale între doi munți și poate rezista greutății a cel puțin 500 de oameni care trec prin el și are o lungime de 632 m. Structura cu podea de sticlă din Moc Chau a fost deschisă vizitatorilor pentru a marca 47 de ani de la încheierea războiului din Vietnam.

Cel mai lung pod din lume cu podea transparentă a fost deschis pentru toți călătorii curajoși gata să treacă de 1 mai între doi munți din Vietnam. Situat în zonele muntoase din nordul țării, podul cu podea de sticlă este cea mai recentă atracție dintr-o zonă muntoasă ce este deja una dintre cele mai populare destinații turistice ale țării.

Deschis pentru a marca 47 de ani de la încheierea războiului din Vietnam, Podul Dragonului Alb, sau Bach Long în vietnameză, măsoară 632 de metri lungime și este compus din trei straturi de sticlă călită de 40 mm.

„Sperăm că inaugurarea podului va ajuta compania noastră să atragă atât turiști locali, cât și străini în districtul Moc Chau. Am depus un dosar pentru a obține recunoașterea Guinness World Records ca cel mai lung pod pietonal de sticlă din lume", a declarat Mai Tri Tue, director adjunct al 26 Moc Chau Tourism Company.

Chiar dacă un geam de sticlă se sparge, podul poate rezista în continuare la o greutate de cinci tone, potrivit companiei. Organizația spune că a testat podul permițând camioanelor și mașinilor grele să-l traverseze după instalare.

Podul se ridică la o înălțime de 150 de metri și provoacă adrenalina pentru cei care caută aventuri. Se întinde pe o vale între doi munți și poate rezista la greutatea a cel puțin 500 de oameni care-l traversează, potrivit companiei.

Dacă Guinness World Records va aproba oficial cererea lor, podul va depăși podul similar din afara Qingyuan din provincia chineză Guangdong - ce măsoară 526 de metri lungime - ca fiind acum cel mai lung pod din lume. Districtul Moc Chau, situat la aproximativ 200 de kilometri vest de Hanoi și cu platouri montane întinse, este una dintre cele mai populare destinații turistice din Vietnam și este cunoscut pentru pădurile de pini, peșterile cu lilieci, cascadele, lacurile și plantațiile de ceai.

Marian Gârleanu

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu