Vladimir Putin și Donald Trump au deja pe masă un acord. Când va avea loc mare întâlnire
Postat la: 19.02.2025 - 16:35
Președintele rus Vladimir Putin și cel american Donald Trump s-ar putea întâlni încă din această lună, deși o întâlnire față în față va necesita timp pentru pregătire, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Peskov a declarat că discuțiile dintre SUA și Rusia, care au avut loc marți la Riad, au fost un „pas foarte, foarte important" către obținerea unei soluții privind războiul din Ucraina, care se apropie de al treilea an. „Pentru a efectua, la figurat vorbind, măsuri de resuscitare, diplomații vor începe acum să lucreze în lumina acordului la care (ministrul rus de externe Serghei) Lavrov a ajuns ieri (marți - n.r.) cu (secretarul de stat american Marco) Rubio", a declarat Peskov. „Dar acesta este primul pas...Firește, este imposibil să rezolvi totul într-o zi sau o săptămână. Există un drum lung de parcurs", a adăugat el.
Discuțiile de la Riad au fost pentru prima dată când oficialii americani și ruși s-au întâlnit pentru a discuta despre modalitățile de stopare a celui mai sângeros conflict din Europa de la al Doilea Război Mondial. Niciun oficial ucrainean sau european nu a fost invitat. Kievul a declarat că nu va accepta niciun acord impus fără consimțământul său.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu