Zeci de jurnaliști și artiști au primit interdicție până în 2072 să intre în Rusia!

Postat la: 20.04.2022 - 16:59

Zeci de artiști și jurnaliști ucraineni au primit interdicție până în 2072 să intre pe teritoriul Rusiei. Lista cu 31 de nume a fost publicată de Izvestia și pe ea se află bloggeri, jurnaliști, actori, muzicieni sau prezentatori TV. Vineri dimineață apăruse informația despre bloggerul Anton Ptușkin că e persona non grata pentru următorii 50 de ani.

„Pe scurt, n-o să mai fie niciun articol despre Volga", a comentat sec bloggerul, pe Twitter. Pe lista neagră a Kremlinului se află prezentatorii TV Dmitri Komarov, Nikolai Serga și Andrei Bedniakov, muzicienii Alexei Potapenko și Anastasia Kamensko, cunoscuți ca Potap și Nastya, Svetlana Loboda, Dmitri Monatik, Sviatoslav Vakarciuk (Ocean Elzy), Andrei Danilko (Verka Serdiucika), Ivan Dorn, Ievgeni Milkovski (Nerves), Yuri Kaplan (Valentin Strikalo), Alina Pash, Nadezhda Dorofeeva sau Alexei Zavgorodniy (Time and Glass), precum și actrița Mila Savitskaia.

De la începutul războiului, Kremlinul a impus o cenzură fără precedent. Majoritatea publicațiilor independente au fost obligate să se închidă, cele străine au fost declarate „agenți străini", protestele au fost interzise și cei care vorbesc despre război sau invazie în loc de „operațiunea militară specială" sunt amendați și riscă ani grei de închisoare.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu