Adrian Cozma, doar omul interesului. E moral să vrei să devii președintele CJ de la orice partid, chiar dacă trebuie să fii traseist

Postat la: 14.01.2024 - 01:59

Un caz politic la Satu Mare, un personaj pe numele său Adrian Cozma, care habar nu are ce este, cu cine vrea și cum vrea să fie președintele Consiliului Județean!

Adică azi vorbește despre o alianță românească, mâine o alianță politică, mai acum câțiva ani despre una interetnică. El ar face alianță și cu dracu dacă îi promite că ajunge președintele Consiliului Județean Satu Mare și din informațiile noastre este gata să schimbe și PNL cu orice alt partid care i-ar putea garanta mult râvnita șefie a CJ Satu Mare! Culmea că schimbă taberele mai ceva ca și alt deputat partidele, după cum consemnează Gazeta de Nord-Vest.

Țelul lui este să ajungă acolo unde grupul de interese din jurul lui își dorește să fie instalat să își poată face afacerile bănoase pe banii statului. Trecutul lui este arhicunoscut, a trecut de la angajat în shop și traficant de țigări la avocat, apoi politician extrem de controversat băgat în tot felul de combinații ilegale. Se vorbește prin județ despre tunurile date de cei din jurul lui prin diverse manevre ilegale, despre afacerile îndoielnice și ilegale ale fratelui său, ale familiei sale, despre metodele de șantajare și anihilare a adversarilor în afaceri a protejaților săi, mai scrie sursa citată.

Folosește Parlamentul României pentru a face interpelări la comanda celor 3 oameni de afaceri și a unui politician în fața cărora stă în poziție de drepți și a căror ordine le execută întocmai. Ba chiar a ajuns să pună partidul PNL Satu Mare și primarii PNL la ordinea acestora. Pentru a-și obține preamărire și a-și ataca adversarii politici se folosește de lichelele din jurul său, șoferul și fotograful personal plătiți bineînțeles din banii statului român, un director penal de instituție publică sătmăreană și vreo 3 băiețași de oraș cărora le promite tot felul de funcții și afaceri.

Deși este membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dar și în Adunarea Națională Bisericească, Cozma vrea alianță cu neomarxiști. Dacă până mai ieri era în alianță cu UDMR și făcea orice pentru a ajunge la Viktor Orbán știindu-se faptul că este vorbitor de limbă maghiară și mama lui este de etnie maghiară, a văzut că UDMR l-a înlăturat de la Conducerea Județului și a Municipiului pentru derapajele sale a încercat o alianță forțată cu PSD și cu toate partidele românești, dar nereușită din cauza caracterului, comportamentului și ideilor sale distructive, acum la disperare și refuzat de toată lumea a sărit în brațele USR! Susține sus și tare că are o alianță cu USR și se prezintă "la braț" peste tot cu președintele județean al partidului, Radu Panait!Culmea s-a aruncat tocmai în brațele celor care contestă una dintre cele mai iubite și mai de încredere instituții din România, și anume Biserica . Potrivit unui sondaj INSCOP dat publicității în luna noiembrie 2023, 62,5% dintre români au încredere în această instituție.

Adrian Cozma deși este membru în Adunarea Eparhială a Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, dar și în Adunarea Națională Bisericească, acesta pentru interesul personal nu ține cont de valorile și ideologiile creștine și a făcut alianță cu un partid care a atacat constant Biserica Ortodoxă, dar și credincioșii și slujitorii acestei instituții!

În cele ce urmează publicatia sătmăreană readuce aminte opiniei publice gestul și atacul unei alte deputate USR originară culmea tocmai din Satu Mare asupra bisericii mult iubite de oameni. Și anume, în luna octombrie 2021 , Simina Tulbure acuza Biserica Ortodoxă Română și Patriarhia de corupție! "Până când mai tolerăm astfel de sfidări şi furturi mascate? Biserica Ortodoxă Română, prin Patriarhie şi cei care o conduc, a devenit de mulţi ani un organism corupt, lipsit de transparenţă, decuplată de la misiunea sa de bază".

"Atunci când în sânul unei religii obiectivul de venerare între enoriaşi şi clerici se schimbă, cei din urmă hrănind cu nesaţ credinţa în posesiuni, stratul etic se erodează, iar bunele intenţii se transformă în pretexte ce justifică acte imorale, ilegitime şi ilegale în Numele Domnului sau a unor feţe bisericeşti. Biserica Ortodoxă Română, prin Patriarhie şi cei care o conduc, a devenit de mulţi ani un organism corupt, lipsit de transparenţă, decuplată de la misiunea sa de bază, centrată pe om şi comunitate şi conectată la o viziune în care orice activitate are în prim plan banul.

În acest moment, cel mai bun business pare să faci parte din conducerea Bisericii sau măcar să ai contracte girate de Biserică. E ca un stat în stat în care nivelul de corupţie e similar cu al unui stat bananier, iar liderii sunt de neatins. Noi, cei din USR PLUS, am subliniat de mai multe ori că Biserica trebuie decuplată de politică şi de la banul public. Dacă îşi doresc finanţare este vital să respecte aceleaşi rigori ca şi alţi actori din societatea civilă sau mediul privat. Este inadmisibil ca o structură să absoarbă, în mod total netransparent, sume uriaşe anual, iar în momente de criză să disemineze informaţii false, trunchiate sau care sunt contra intereselor României şi atentează la sănătatea sau la calitatea vieţii românilor. Urmează să discut cu colegii mei şi să transmit o serie de întrebări oficiale organismelor care pot interveni în acest caz. România nu e sac fără fund, iar statutul de sponsor principal al Preafericitului Daniel trebuie să înceteze!", e mesajul transmis de Simina Tulbure, deputată USR.

Continuarea AICI.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu