Alexandru Rafila desfiinteaza proiectul care instituie cerificatul verde în sistemul medical: "Discutia e pe banii cui se face testarea!"
Postat la: 28.09.2021 - 15:12
Deputatul PSD Alexandru Rafila apreciază că o consultare "mai serioasă" cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale ar fi dus la găsirea unui "alt tip de abordare" în cazul proiectului de lege privind instituirea obligativităţii certificatului digital COVID pentru personalul medical.
Deputatul social democrat Alexandru Rafila a dezaprobat introducerea unor "măsuri coercitive", în contextul în care nu au fost implementate politici de sănătate publică menite să controleze valul 4 al pandemiei. Precizările au fost făcute după ce ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a anunţat marţi introducerea în dezbatere publică a proiectul de lege privind instituirea obligativităţii certificatului digital COVID pentru personalul medical. Potrivit acestuia, persoanelor din sistemul medical care nu sunt vaccinate, nu au trecut prin boală şi nu se testează li se vor suspenda contractele individuale de muncă timp de 30 de zile, iar apoi ar urma încetarea contractelor de muncă.
"Nu ar trebui să facem referire exclusiv la medici, mai ales că ei sunt minoritari (...) ca proporţie din totalul personalului medical. Inclusiv în rândul medicilor acoperirea vaccinală este cea mai bună. Şi atunci haideţi să discutăm despre personalul medical, în general. Cred că nimeni nu are ceva împotriva testării. Discuţia este mai degrabă legată de plata testelor - cine plăteşte aceste teste. Eu cred că o consultare mai serioasă cu reprezentanţii organizaţiilor profesionale, ale medicilor, ale medicilor dentişti, ale asistenţilor medicali sau chiar ale farmaciştilor ar fi putut găsi un alt tip de abordare. Din păcate, din nou, nu cred că a fost un lucru care să se fi întâmplat. Şi din cauza asta, după ce dai dovadă că tu nu respecţi nimic, să vii cu măsuri coercitive, mi se pare puţin aplicabil", a spus deputatul.
Potrivit acestuia, modul în care evoluează valul 4 al pandemiei în România este "foarte îngrijorător", în contextul creşterii numărului de cazuri. Rafila a declarat că ţara noastră are o "acoperire vaccinală mică", motiv pentru care "marea majoritate a cazurilor care ajung în spital şi la terapie intensivă sunt cazurile persoanelor nevaccinate". Rafila a reproşat şi faptul că a existat "o relaxare totală" până în data de 10 septembrie şi că măsurile au fost luate abia atunci când numărul infectărilor era prea mare. Totodată, a criticat faptul că nu au fost implementate politici de sănătate publică menite să controleze valul 4 al pandemiei.
"A fost o relaxare totală până în data de 10 septembrie, inclusiv în ultimele zile ale săptămânii trecute, când s-au desfăşurat congresele unor partide politice care nu au ţinut cont de reglementări. E clar că această lipsă a măsurilor de sănătate publică, timp de câteva luni, şi încercarea de a le relua brusc, la un nivel înalt, după data de 10 septembrie nu cred că a fost un timing potrivit. Timing-ul este: atunci când observi că începe o creştere susţinută, să intervii. Noi am intervenit atunci când lucrurile erau extrem de greu de controlat, am ajuns la 7.000 de cazuri pe zi", a spus Rafila.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu