Anchetele penale produc dezastru în USR: lovitură primită de Clotilde Armand chiar de la o colegă de partid
Postat la: 26.04.2024 - 01:09
Lupta anticorupție promovată de USR, ai cărei reprezentanți au promis că vor introduce în Constituție reglementarea ca nicio persoană cercetată penal să nu poată ocupa o funcție publică, și-a pierdut substanța. Acum, când procurorii îi anchetează pentru astfel de fapte pe reprezentanții USR, primari sau candidați la alegerile locale, conducerea partidului face scut în jurul acestora, susținând că sunt victime ale unor intervenții politice în justiție.
Exemplu elocvent este Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în dosarul legat de numirea sa în funcția de manager de proiect într-un program anticorupție. Acțiunea în justiție, cu implicații penale, a fost declanșată după ce procurorii DNA au anchetat o sesizare a Agenției Naționale de Integritate, în care Armand era acuzată că s-a autonumit manager de proiect, funcție remunerate, și a exercitat simultan funcția de primar al Sectorului 1, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003.
Într-o astfel de situație, într-un stat de drept, reacția firească a unui inculpat, care, desigur, beneficiază de prezumția de nevinovăție, este aceea a suspendării din funcție, pentru a nu periclita imaginea instituției pe care o reprezintă până la momentul la care justiția dă un verdict. Mai mult, pentru edilul Sectorului 1, o astfel de decizie ar reprezenta și o asumare a poziției partidului pe care îl reprezintă, USR, care a militat pe tema "Fără penali în funcții publice".
Dacă Clotilde Armand a continuat să-și exercite mandatul, o abordare normală de autosuspendare o au alți colegi de partid. De altfel, o astfel de decizie a fost luată de o colegă de partid, viceprimarul municipiului Braşov, Flavia Boghiu, trimisă în judecată după ce a fost inculpată de DNA pentru abuz în serviciu.
"Sunt nevinovată şi voi colabora cu organele de anchetă în speranţa ca acest dosar să fie soluţionat cât se poate de repede, iar în acord cu principiile şi valorile în care cred vă spun aici ca să rămână scris: În cazul în care acest dosar va fi trimis în judecată, îmi voi da imediat demisia din funcţia de viceprimar al Braşovului şi din funcţia de consilier local, dar şi din toate funcţiile pe care le deţin în USR. Stau cu capul sus şi mă pot uita în ochii oricui referitor la activitatea mea din acest mandat", scria Flavia Boghiu, pe Facebook, în luna februarie.
Viceprimarul Brașovului și-a ținut promisiunea. În plus, a decis să renunțe și la candidatura în alegerile programate pentru 9 iunie. A făcut-o ieri, atunci când Clotilde Armand își depunea la BEC dosarul pentru un nou mandat ca edil al Sectorului 1, promițând să lupte împotriva corupției, deși în dosarul în care este inculpată este acuzată că a folosit funcția pentru a se favoriza pe sine într-un program... anticorupție.
Aceasta după ce, de la declanșarea anchetei, în august 2023, Armand a încercat să nege existența dosarului, pentru ca mai apoi, în fața evidenței, să recunoască faptul că a contestat, fără succes, în instanță, sesizarea ANI. Mai mult, nu a oferit în niciun moment, printr-o poziție publică, o mărturie a faptului că este nevinovată, preferând, în schimb, să atace magistrații și să se plângă, sprijinită de președintele partidului, Cătălin Drulă, că este victima unor acuzații ridicole din partea adversarilor politici.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu