Asasinul economic Ciolacu - autorul celui mai mare deficit din UE și a celei mai mari inflatii: "Problema Guvernului este un deficit de empatie care va duce la o criză socială"

Postat la: 25.10.2025 - 15:45

Fostul premier PSD Marcel Ciolacu, artizanul celui mai mare deficit bugetar din UE, a afirmat sâmbătă că marea problemă a Guvernului României în acest moment este un deficit de empatie şi a precizat că dacă acesta nu se opreşte, atunci se va ajunge la o criză socială. Ciolacu a mai declarat că nu vorbim despre vreo reformă structurală a statului român, ci de concedieri colective şi a mai explicat că deficitul nu a scăzut în urma măsurilor luate de Executiv.

"M-am cam săturat, după patru luni, de toată mizeria care mi s-a pus în cap şi am de gând să explic şi să arăt de fapt neperformanţa unde se află în acest moment şi lipsa de viziune economică care a transformat dintr-o problemă de deficit, a transformat într-o criză economică. De fapt noi avem o mare problemă acum la Guvernul României, un deficit de empatie, care, dacă nu se opreşte, va duce la o criză socială", a declarat Ciolacu, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Buzău. El a fost întrebat cum va reuşi, în cazul în care va fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, să colaboreze cu Guvernul pe care îl acuză de lipsă de empatie, pentru a atrage fonduri în judeţul Buzău.

"Criticile sunt întotdeauna binevenite. Am învăţat din propria experienţă. Când îţi asumi un rol în statul român şi o demnitate publică cum e cea de prim-ministru, trebuie să-ţi asumi şi criticile care vin. Dar cred că sunteţi de acord cu mine că, în acest moment, nu vorbim de nicio reformă structurală a statului român, vorbim de nişte concedieri colective. Ceea ce este cu totul şi cu totul altceva. Nu mai vorbim de burse, avem îngheţate salarii, avem îngheţate pensii, sunt blocate toate investiţiile, cineva le analizează, care-s bune şi care-s rele, toate investiţiile duc la anumiţi cetăţeni din diverse colţuri ale acestei ţări. Văd că e acelaşi deficit ca pe timpul meu, nicio îndreptare a deficitului prin acele măsuri de creştere a TVA-ului, vom vedea cum se închide anul. Deci ceva nu funcţionează", a afirmat Marcel Ciolacu.

El a precizat că este convins că va colabora cu orice guvern, indiferent de cine este condus. "Ciolacu nu mai este acolo. Ciolacu, ce a reuşit, primul trimestru al anului a avut încasări bune fiindcă este delay-ul investiţiilor de peste 120 de miliarde de anul trecut. Niciodată după Revoluţie, nu au fost atâtea investiţii în România. Deci sunt ferm convins că o colaborez foarte bine cu orice guvern, indiferent de cine este condus. Dar asta nu înseamnă că nu trebuie să spunem adevărul", a afirmat Marcel Ciolacu.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu