Augustin Zegrean, verdict greu de digerat pentru Marcel Ciolacu: pachetul fiscal pică la CCR
Postat la: 01.10.2023 - 10:35
Premierul Marcel Ciolacu a trecut, prin angajarea răspunderii Guvernului, pachetul de măsuri fiscal-bugetare. Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, susține că această lege are șanse mici de reușită la Curtea Constituțională.
"Câtă vreme, inclusiv Ministerul Justiției a făcut un un raport asupra acestui proiect de lege și a spus că sunt multe aspecte de neconstituționalitate, mă gândesc că oamenii de acolo știu ce spun și cunosc practica Curții Constituționale. Este practică multă pe acest domeniu și în principal mă refer acuma la modalitatea de adoptare a legii prin asumarea răspunderii.", spune fostul judecător CCR.
Acesta a mai explicat şi faptul că sunt mai multe categorii de probleme, unele legate de forma proiectului, altele de fondul lui.
"Aici avem de-a face cu un un noian de legi adunate toate într-un proiect, ceea ce nu mai poţi să numeşti un proiect de lege, ci mai mult un program de guvernare. (...)
În al doilea rând sunt probleme și în interiorul legii, textele, soluțiile legislative găsite nu sunt luate în acord cu Constituția și cu Legea 24/ 2000 privind tehnica legislativă.", arată Zegrean.
Zegrean arată că legea poate fi întoarsă în Parlament și pusă în acord cu solicitările CCR, dar trebuie văzut ce vor decide judecătorii.
"Deci sunt probleme de neconstituționalitate. Dacă Parlamentul asta a înțeles să facă și Guvernul asta înțeles să facă, cineva trebuie o dată să le spună domnule, nu se poate așa, și bănuiesc că asta va face Curtea Constituțională.
Nu înseamnă că legea va muri cu totul dacă va fi găsită neconstituțională pe modul de a fi adoptată. Pe procedură, această lege nu mai poate fi adusă înapoi la Parlament și să poată fi adoptată.
Deci sunt probleme, sigur, dar sunt destui acolo care să găsească soluții și să le rezolve.
Dacă se va constata că sunt anumite articole din lege care încalcă dispozițiile Constituției, sigur legea se va întoarce în Parlament și vor pune de acord legea cu decizia Curții și vor trimite la promulgare.", a concluzionat fostul Preşedinte al CCR.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu