Ca sa iasa la vot sau ca sa stea in casă? Vârstnicii peste 75 de ani, cu pensie socială, primesc vouchere cu o săptămână înaintea alegerilor
Postat la: 14.10.2020 - 20:19
Pensionarii cu venituri la nivelul pensiei sociale, care au peste 75 de ani, primesc vouchere de masă caldă retroactiv pe 4 luni, cu câteva zile înaintea alegerilor parlamentare. Măsura a fost aprobată în şedinţa de Guvern de miercuri.
Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a declarat, miercuri, după şedinţa de Guvern, că a fost aprobată o măsură socială, cu privire la beneficiarii de vouchere pentru masă caldă. Este vorba de aproximativ 300.000 de persoane cu vârsta peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei sociale, care vor primi vouchere de masă caldă, în valoare de 180 de lei pe lună.
„După cum se cunoaşte, valoarea unui astfel de tichet este de 180 de lei pe lună. Aceste tichete se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie a acestui an şi se vor da retroactiv cu data la care a fost aprobată măsura, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie, aşa încât toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, respectiv 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau pe carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020", a declarat Boloş.
Întrebat de jurnalişti de ce se dau aceste vouchere cu doar câteva zile înainte de alegerile parlamentare, Marcel Boloş a explicat faptul că totul a fost calculat pe zile, astfel încât să fie respectată procedura legală. „În momentul de faţă, procedura de achiziţie publică este în curs de finalizare. Contractul de achiziţie publică urmează să fie semnat în săptămâna care vine. Sunt 300.000 de beneficiari. Emitenţii de carduri au nevoie de 10 zile conform contractului ca să emită aceste carduri. Aceste carduri se distribuie mai apoi către prefecturi, de la prefecturi ajung la autorităţile publice locale şi de la autoritatea publică locală ajunge la beneficiarul final. Este calculat pe zile. (..) E vorba de persoane care au o anumită vârstă. Îşi aşteaptă acest ajutor de la noi. Calculele acestea le-am făcut împreună cu colegii şi regimul acesta pentru 300.000 de beneficii de emitere a cardurilor şi distribuirea lor nu este unul foarte simplu", a spus Boloş. Alegerile parlamentare sunt programate să se desfăşoare în data de 6 decembrie 2020.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu