Ca sa nu intre Şoşoacă peste ei, membrii Comisiei Juridice s-au încuiat în sală!

Postat la: 15.04.2021 - 16:01

Comisia Juridică a Senatului s-a reunit, miercuri, iar membrii au decis să solicite Agenţiei Naţionale de Medicamente şi Dispozitive Medicale, precum şi unei structuri din cadrul MApN să verifice dacă masca de plastic a senatoarei Diana Şoşoacă este conformă cu normele sanitare de protecţie împotriva COVID-19.

Pentru a nu fi întrerupţi de senatoarea independentă Şoşoacă, membrii comisiei au decis să încuie sala de şedinţă cu cheia. În urmă cu doua zile, senatoarea Diana Şoşoacă a provocat un scandal la uşa Comisiei Juridice din Senatul României, unde i s-a interzis accesul pentru că nu purta o mască sanitară de protecţie. Senatoarea a sunat la 112 pentru că nu a fost primită, după care a forţat uşa comisiei, păzită de doi angajaţi ai Senatului, şi a intrat cu forţa în sală. Aceasta a susţinut că preşedinta Comisiei ar fi dat ordin să fie bătută. „Cum e posibil să daţi ordin să fiu bătută. Mi-au invineţit piciorul. Am chemat 112. (...) Voi schimbaţi Constituţia şi legea 96?", a spus ea. După ce a intrat cu forţa în sală, ceilalţi senatori jurişti au ieşit. Şoşoacă a spus că a forţat uşa pentru că angajaţii Senatului au vrut să îi strivească piciorul.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu