Călin Georgescu ar fi în legătură cu fosta șefă de campanie a lui Putin. Un expert de la Viena, cu puternice legături în România, l-a deconspirat

Postat la: 14.05.2025 - 18:34

Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din România, ar avea o conexiune cu o femeie din Rusia, Elena Vladimirovna Shmeleva, fostă colaboratoare a președintelui Putin, inclusiv în calitate de manager de campanie al lui Putin în anul 2018.

Alegerile prezidențiale din Rusia, din anul 2018, fuseseră câștigate de Putin cu peste 70 la sută din voturile exprimate. Legătura dintre Călin Georgescu și fosta șefă de campanie a lui Putin au fost dezvăluite într-o dezbatere organizată sub egida televiziunii publice din Austria, ORF, informează G4 Media la data de 14 mai 2025.

Shmeleva se află pe lista sancțiunilor internaționale impuse Rusiei, din cauza războiului din Ucraina. Legătura dintre Shmelova și Georgescu ar fi existat în perioada 2012-2022, când Georgescu locuia în Austria. Georgescu și Shmelova ar avea drept "punct comun" un controversat om de afaceri german.

Emisiunea din Austria, în care s-au oferit aceste informații, i-a avut ca invitați pe colonelul Markus Reisner, de la Institutul pentru Cercetare în Securitate și Managementul Crizelor din Viena, și pe expertul în cybersecurity Cornelius Granig, prezentat ca președinte al Media and Journalism Taskforce, Transparency International și al University Institute for Security Research de la Universitatea "Sigmund Freud" din Viena. Emisiunea a avut loc la Sala Radio a ORF iar accesul a fost de bază e bilet.

În cursul dezbaterii, Granig a vorbit și despre războiul hibrid al rușilor în România și a amintit de Călin Georgescu.

Contactat de G4Media.ro, Granig a declarat că "În cercetarea mea despre războiul hibrid al Rusiei împotriva Europei, situația din România este un subiect foarte important, mai ales că cea mai înaltă instanță a dumneavoastră (Curtea Constituțională n.r.) a confirmat influența Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, iar domnului Călin Georgescu i s-a interzis participarea în continuare la alegeri". G4 Media prezicează că a primit, din partea lui Granig, probele afirmațiilor sale, probe despre care afirmă că indică "apropierea anturajului domnului Călin Georgescu de Vladimir Putin."

În Austria, Georgescu a fost un colaborator al omului de afaceri Roland Schatz, despre care o investigație publicată în februarie 2025 de un jurnalist american susținea că a fost "mentorul și finanțatorul" lui Georgescu. Prin intermediul unei companii media pe care a înființat-o, Schatz a popularizat activitățile în care era implicat Georgescu în Austria. Pe de altă parte, în Germania, Schatz a fost condamnat în iulie 2010, pentru delapidare, fraudă în faliment, furt din contribuțiile la asigurările sociale și de pensii ale angajaților și declarații false.

Firma lui Schatz se numea Media Tenor GMBH. O firmă cu numele Media Tenor exista însă și în Rusia. În prezent, Media Tenor din Sankt Petersburg figurează ca firmă lichidată, dar, alături de firma lui Schatz, care deținea 52% din părțile sociale, în această societate apărea cu 10 la sută și rusoaica Elena Vladimirovna Shmelova, ea având și funcția de CEO.

Omul care a adus în atenția publică aceste informații despre Georgescu este Cornelius Granig. Potrivit site-ului Universul.net, Granig este, începând din anul 2024, președintele grupului de presă Universul din România. Anterior acestei funcții, Granig a lucrat în România, în mai multe domenii, timp de 20 de ani, inclusiv ca președinte al companiei de asigurări ASIROM, deținută de un grup austriac.

După cum se știe, alegerile prezidențiale din anul 2024 au fost anulate de CCR în urma suspiciunilor privind imixtiunea Rusiei în aceste alegeri. În turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 2024, tur care nu s-a mai desfășurat, favorit era Călin Georgescu. Georgescu și-a depus candidatura și la alegerile din anul 2025, însă candidatura la alegerile din 2025 i-a fost respinsă.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu