Cancelarul austriac Nehammer reacționează la amenințările lui Ciolacu: 'Acesta nu este momentul potrivit' pentru extinderea Schengen
Postat la: 16.09.2023 - 23:41
Cancelarul federal austriac Karl Nehammer ia în considerare controale extraordinare la frontierele cu Italia, partener Schengen.
Într-un interviu acordat ziarului "Kleine Zeitung", cancelarul a răspuns cu "Da" la întrebarea: "Vom controla în curând și frontiera cu Italia, după ce Lampedusa a declarat starea de urgență?". Nehammer vrea să mențină dreptul de veto al Austriei împotriva aderării la Schengen a României și Bulgariei, notează Der Standard.
În pofida nemulțumirilor din România și Bulgaria față de refuzul Austriei de a admite cele două țări în spațiul Schengen fără controale la frontierele UE, cancelarul federal își menține veto-ul.
"Extinderea poate fi pusă în'' aplicare doar atunci când protecția frontierelor externe funcționează. Acesta nu este momentul potrivit", a subliniat el pentru "Kleine Zeitung".
El s-a referit la controalele temporare la frontierele dintre țările Schengen, care sunt justificate, printre altele, de presiunea migrației la frontierele externe ale UE.
Marcel Ciolacu a amenințat recent că va da în judecată Austria din cauza veto-ului. Experții în drept european văd însă puține șanse pentru un astfel de proces.
„Dacă cancelarul Nehammer își va exercita din nou, în mod nejustificat, dreptul de veto, eu, în calitate de prim-ministru, voi fi nevoit să contest decizia Austriei la Curtea Europeană de Justiție pentru a cere despăgubiri pentru pierderile cauzate de neaderare", a spus Marcel Ciolacu, într-un interviu pentru Der Standard.
Între membrii Schengen, frontierele nu sunt controlate ca atare. Cu toate acestea, este posibil să se introducă controale extraordinare pentru o perioadă justificată de timp.
Franța, de exemplu, controlează frontiera cu Italia din cauza pericolului terorismului și a imigrației ilegale. Austria controlează deja frontierele cu Ungaria și Slovenia, având în vedere presiunea migratorie la frontierele externe ale UE.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu