Care sunt reactiile in randul candidatilor si ai sustinatorilor politici ai acestora dupa decizia CCR de renumarare a voturilor din primul tur de la prezidentiale
Postat la: 28.11.2024 - 16:40
Cristian Terheș, autorul sesizării la CCR, a răbufnit după ce i-au fost aduse acuzații: "Total fals!"
Cristian Terheș, fost candidat la alegerile prezidențiale, cel care a depus sesizarea la Curtea Constituțională, a venit cu clarificări după anunțul venit de la CCR, prin care s-a cerut renunărarea voturilor. "În ultimele două zile țara e martora unei campanii de propagandă, care poate fi ca o amenințatare la siguranța statului. Am fost acuzat că vreau să-l elimin pe domnul Georgescu. Total fals. Comunicatuyl CCR demonstrează acest lucru. Legal nu se mai poate. Chiar și în ipoteza anulării alegerilor, cei care am fost pe buletinul de vot, rămânem. Am candidat la prezidențiale cu un crez. Ca să poți a democrație puternică, trebuie să informezi corect populația. Să spui adevărul așa cum e. S-a adus acuzații la adresa mea. Preocuparea mea ca român este să fiu fidel țării, Constituției României. Am avut noi alegeri corecte sau nu, va rămâne să decidă CCR în urma renumărării voturilor", a spus Cristian Terheș.
Elena Lasconi acuză CCR: "Se joacă cu siguranța națională!"
„Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolt îngrozitor pentru o țară democrată", a declarat președinta USR, Elena Lasconi, candidată la Președinția României. „Votul fiecăruia dintre noi este sfânt! Ceea ce încearcă să facă acum CCR este absolt îngrozitor pentru o țară democrată. Sunt aici să apăr democrația și fac un apel către Biroul Electoral Central să trateze renumărarea voturilor cu înțelepciune. Legea trebuie să fie la fel pentru toți, nu interpretată diferit pentru unii", scrie Lasconi pe Facebook. Aceasta susține că pentru a doua oară CCR intervine în procesul democratic: „CCR nu poate pune președinți la masa verde. Extremismul se combate prin vot, nu prin jocuri de culise. România merită mai mult, nu o grupare de politicieni vechi care folosesc instituții strict pentru interesul personal".
George Simion acuză CCR că "se transformă într-un pion pe scena politică"
Preşedintele AUR, George Simion, a criticat, joi, Curtea Constituţională, susţinând că aceasta "se transformă într-un pion pe scena politică", în loc să fi constatat "abuzurile repetate" ale partidelor de la putere. "CCR în loc să fi constatat abuzurile repetate ale partidelor aflate la putere, PSD şi PNL, de-a lungul timpului, se transformă într-un pion pe scena politică. (...) CCR-ul condus de PSD - PNL - UDMR a dispus renumărarea voturilor în toate secţiile de votare, deşi cei care au contestat au făcut referire doar la un număr limitat de secţii. (...) De unde toată această disperare a sistemului încât a activat toate mecanismele pentru a înfrânge votul românilor? Din cauză că au venit sondajele şi Elena Lasconi, această Kamala de Câmpulung, pierde turul doi în faţa candidatului suveranist, Călin Georgescu. Şi, atunci, au convocat Curtea Constituţională pentru a încerca să repete alegerile. (...) Este ruşinos şi revoltător atacul pe care îl vedem zilele acestea la adresa democraţiei româneşti", a precizat Simion.
Marcel Ciolacu, după decizia CCR de renumărare a voturilor
Marcel Ciolacu s-a delimitat de scandalul alegerilor parlamentare și nu comentează decizia CCR, de renumărare a voturilor. "Eu știu că sunt doi candidați în turul 2 cărora le-am urat succes. Cel mai important lucru sunt alegerile de duminică. Eu am greșit, îmi asum, n-am nici cea mai mică problemă. Nu mai e vorba despre Marcel Ciolacu, e vorba despre viitorul nostru, al tuturor. Este vorba despre România și stabilitate. N-am comentat niciodată o decizie a unui magistrat sau a CCR. ",a spus Marcel Ciolacu.
Ludovic Orban izbucnește: CCR face jocul PSD, disperat că nu are candidat în turul 2
„Adevărata tentativă de fraudare a alegerilor este tocmai această decizie a CCR pentru că pot să apară noi tentative cât timp se renumără voturile", a declarat Orbvan. Potrivit acestuia, alegerile au fost organizate integral de Guvernul PSD - PNL, care „controlează toate instituțiile", iar reprezentanții PSD și PNL au fost prezenți în toate secțiile de vot. „Rezultatul votului este clar, limpede, fără niciun fel de dubiu și fără semne de întrebare. Contestația depusă de Terheș nu are niciun fel de probă, nu s-au numărat voturile obținute de mine pentru Elena Lasconi. CCR face jocul ĂSD, PSD fiind disperat că, pentru prima dată, nu are candidat în turul 2", a adăugat Orban. Acesta a spus că starea de tensiune este fără precedent: „este inadmisibil ca instituțiile statului să se comporte ca instrumente politice ale principalului partid de guvernământ și să calce în picioare voturile cetățenilor".
Victor Ponta reacționează la decizia CCR: "Democrație înseamnă să respecți voturile, nu să le anulezi!"
Fostul premier Victor Ponta a declarat joi că democraţia înseamnă să respecţi voturile oamenilor, nu să le anulezi.
''Democraţia nu se salvează cu mijloace nedemocratice; democraţie înseamnă să respecţi voturile oamenilor - nu să le anulezi. În 2014, eu, Victor Ponta, am fost votat de peste 5 milioane de români. Şi totuşi am recunoscut şi acceptat imediat alegerea lui Iohannis. Acum, în 2024, candidatul lui Iohannis a primit mai puţin de un milion de voturi - şi totuşi Iohannis nu recunoaşte şi nu acceptă votul'', a scris Ponta pe Facebook.
Cum comentează Călin Georgescu decizia CCR
Echipa de comunicare desemnată de candidatul independent Călin Georgescu la alegerile prezidențiale să răspundă la întrebările jurnaliștilor, întrucât el a refuzat în repetate rânduri să facă acest lucru, s-a rezumat în a preciza că nu comentează decizia CCR de renumărare a voturilor. „Este decizia unei instituții, nu o comentăm", potrivit persoanei desemnate să comunice în numele lui Călin Georgescu.
Care a fost decizia CCR
Judecătorii Curții Constituționale au solicitat Autorității Electorale Permanente și Biroului Electoral Central renumărarea tuturor voturilor de la primul tur al alegerilor prezidențiale, au precizat surse din cadrul CCR. Judecătorii CCR au luat această decizie ca urmare a sesizării lui Cristian Terheș, cel care a semnalat posibile fraude în favoarea Elenei Lasconi. CCR a dispus renumărarea tuturor voturilor "pentru a avea imparțialitate". De asemenea, judecătorii Curții Constituționale așteaptă documentele și decizia pe care o va lua CSAT în legătură cu primul tur al alegerilor prezidențiale.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu