Cât de posibil este scenariul celui de-Al Treilea Război Mondial, NATO vs. Rusia. Doi generali au dat verdictul
Postat la: 17.12.2025 - 17:28
Marea Britanie, Germania și Franța se pregătesc de un eventual război. Oficiali din armatele celor trei state au avertizat asupra pericolului rusesc. Șeful Statului Major din „Hexagon" a vorbit chiar despre necesitatea ca populația să fie pregătită „să-și piardă copiii". Totul, în contextul în care SUA, prin noua administrație, încearcă să intermedieze o pace între Rusia și Ucraina.
Președintele Macron a venit cu ideea de a trimite trupe NATO în Ucraina, iar tot mai mulți analiști militari avertizează asupra riscului declanșării celui de-Al Treilea Război Mondial. Totuși, în opinia lui Virgil Bălăceanu, general în rezervă, apelul șefului Statului Major din Marea Britanie nu trebuie înțeles neapărat ca o provocare.
„El trebuie să convingă, pe de-o parte, investițiile în apărare și trebuie să-i convingă pe britanici că, dacă este cazul, trebuie să realizeze și prin forțele armate ale Marii Britanii postura de apărare și descurajarea NATO. Să nu uităm că un grup de luptă are ca națiune-cadru Marea Britanie, în statele Baltice", a declarat Bălăceanu, pentru Adevărul. Riscul ca cel de-Al Treilea Război Mondial să se declanșeze este minim, e de părere Bălăceanu.
„Războiul este, deocamdată, în Ucraina, iar părerea mea e că va rămâne în Ucraina. Nu putem să mergem pe un scenariu în care Federația Rusă ar duce două războaie, împotriva Ucrainei și împotriva NATO. E greu de crezut că Federația Rusă, care nu reușește, după patru ani de război, să înfrângă Ucraina, să reușească să învingă NATO", a menționat analistul. În opinia militarului, nici Rusia nu dorește război cu statele membre NATO.
„Nu aș spune că vedem niște provocări directe la adresa NATO. În definitiv, ambele părți, atât Federația Rusă, cât și NATO, sunt foarte atente să nu se ajungă la incidente majore sau la situații grave care să ducă la un conflict direct militar. Aceasta este realitatea. Dincolo de războiul hibrid care este și va fi prezent mai ales pe granița de Est, nu putem să trecem în mod direct de la un război hibrid la un război clasic", a punctat generalul.
Nici generalul Ștefan Dănilă nu crede în scenariul războiului total. „Eu nu cred că Rusia sau NATO vor un război. Ar fi un război în care chiar dacă NATO este superioară, riscurile ar fi uriașe. Și ar fi riscuri enorme pentru ambele părți, toată lumea este conștientă de asta. Nu merită pentru nimeni", a declarat militarul, pentru sursa citată.

Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu