Ce scria presa americană în 2000 despre arestarea lui Florin Cîțu

Postat la: 12.08.2021 - 15:16

Ziarele locale din SUA au făcut o tradiție din a oferi informații detaliate, inclusiv unele care în România ar putea fi considerate cu caracter personal, despre persoanele suprinse în flagrant de polițiști în timpul comiterii unor infracțiuni. La fel s-a întâmplat și în cazul arestării lui Florin Cîțu.

Jurnaliștii de la Suceava.net au consultat arhivele publicațiilor din Statele Unite, găsind detalii despre arestarea premierului Florin Cîțu în urmă cu 20 de ani și procesul prin care a fost condamnat penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice. Duminică, 3 decembrie 2000, la ora 02:11, aflat la volanul unei mașini, Florin Cîțu a fost oprit în trafic la intersecția străzilor Elwood Drive (devenită între timp University Boulevrad) și Lincoln Way din orașul Ames. Florin Cîțu a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice. Florin Cîțu a fost arestat și pus sub acuzare pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Ziarul local The Ames Tribune scria luni, 4 decembrie, că Florin Cîțu avea 28 de ani și locuia în clădirea situată pe strada Squaw Creek Drive, nr. 600.

Intersecția în care a fost prins băut la volan se află la doi kilometri de locuința de atunci a lui Florin Cîțu, fiind situată la aproximativ jumătatea distanței dintre campusul universitar și locuință. „Operating while intoxicated, Elwood Drive and Lincoln Way (reported at 2:11 a.m.). During a routine traffic stop, the driver was found to be under te influence of an alcoholic beverage. Arrested and charged with operating while intoxicated was Florin Vasile Cîțu, age 28, 600 Squaw Creek Drive.", scria articolul publicat în ediția din 4 decembrie 2000 a ziarului local The Ames Tribune. Florin Cîțu a fost condamnat la 26 martie 2001 la două zile de închisoare și 1.000 de dolari amendă pentru comiterea infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu