Cine ar fi în spatele discursului și cat e de santajabil Crin Antonescu. Jurnalista Rodica Culcer aduce în discuție un fost director al SRI

Postat la: 16.08.2024 - 16:31

Rodica Culcer e de părere că în spatele „campaniei de demolare a lui Nicolae Ciucă" ar fi fostul director al SRI, Eduard Hellvig prin vocea lui Crin Antonescu.

„UN OSTAȘ ÎN LUPTĂ CU UN FOST DIRECTOR AL SRI. S-a lămurit în sfârșit misterul campaniei de demolare a lui Nicolae Ciucă: Crin Antonescu, la DIGI24 în direct, tocmai ne-a explicat că Eduard Hellvig, fostul director al SRI, este un candidat mult mai valoros decât domnul Ciucă.

O fi Nicolae Ciucă un „om cumsecade", dar nu are nici o legătură cu politica, fiind lipsit de discurs și de carismă, iar la vârful PNL domnește impostura, întrupată în prim vicepreședintele Rareș Bogdan, se plânge fostul președinte al PNL și fost co-președinte al USL (să nu uităm).

A aruncat în arenă și numele lui Ilie Bolojan, ca alternativă viabilă la Nicolae Ciucă, dar îmi permit să cred că este o manevră de credibilizare a discursului lui Crin Antonescu, pentru că toată lumea știe că domnul Bolojan ar fi mai potrivit ca premier decât ca președinte și că el însuși a exclus o astfel de candidatură", scrie Culcer pe pagina de Facebook.

Jurnalista susține că în PNL unele persoane au alte planuri, care nu vizează neapărat coaliția cu PSD, cât conducerea partidului și candidatura la președinție.

„Era destul de limpede că nu din PSD a pornit campania anti-Ciucă; PSD a urmat doar un trend lansat mai întâi pe Snoop.ro, care a dezvăluit că PNL a cheltuit două miliarde din subvenția partidului pentru a promova o carte care nici măcar nu a fost scrisă - oricum, la editură nu a ajuns.

Planul agreat de Ciolacu și Ciucă atunci când au decis ei doi calendarul electoral era ca alegerile legislative să beneficieze de campania celor doi candidați calificați în al doilea tur al prezidențialelor pentru a maximiza șansele celor două partide.

Era deci logic ca Nicolae Ciucă să fie tolerat de PSD în al doilea tur, pentru că nu atrăgea toate voturile anti-PSD, deci nu era un pericol pentru Marcel Ciolacu (presupunând că va fi primul plasat). Ar fi beneficiat de campania lor atât PSD cât și PNL, care ulterior s-ar fi unit din nou într-o mega-coaliție de guvernare.

Doar că în PNL unele eminențe cenușii au alte planuri, care nu vizează neapărat coaliția cu PSD, cât conducerea partidului și candidatura la președinție. A fost clar că ceva nu mergea conform planului în interiorul PNL, de vreme ce Nicolae Ciucă și-a anunțat candidatura înainte să fie propus de partid, iar recent am aflat cu toții că liderii locali nu preluau postările președintelui.

Pe bună dreptate, spune Crin Antonescu, pentru că nu aveau ce prelua, din punct de vedere calitativ. Sau poate că schimbaseră deja tabără, sau știau că se pregătește o schimbare?", susține Rodica Culcer.

Aceasta amintește discursul de retragere de la șefia SRI al lui Hellvig, precizând că deși după demisie a fst destul de discret, el s-a „reactivat" la alegerile din 9 iunie.

„Ne amintim că Eduard Hellvig a demisionat de la conducerea SRI acum un an, cu un discurs care sugera că se pregătește să intre în politică. Ulterior a fost destul de discret, dar anul acesta s-a reactivat: la alegerile locale din 9 iunie și-a impus, cu ajutorul AEP, locotenentul la primăria sectorului 1, deși numărătoarea voturilor a fost de-a dreptul dubioasă.

Iată-l acum pe fostul director al SRI readus în lumina reflectoarelor de un personaj politic care nu iese la rampă întâmplător, ci doar în misiune, și anume Crin Antonescu. Analiza situației din PNL expusă de domnul Antonescu era de altfel foarte pertinentă, ca și demonstrația că lui Nicolae Ciucă nu i se potrivește o campania de intelectual care scrie cărți.

Dar toate spuse de el le știm cu toții; noutatea este că apare o contestare a lui Ciucă din interiorul PNL, și că ea se face pentru a susține concret alt candidat, pe Eduard Hellvig.

Să nu uităm însă că domnul Hellvig și-a început cariera politică în calitate de deputat al partidului lui Dan Voiculescu, deci nu excludem nici acum mâna Varanului. Interesant și semnificativ este și că președintele Iohannis tace ca un sfinx, deși el l-a impus pe Ciucă în fruntea PNL și a guvernului. Presupunem că și el a primit dispoziții noi.

Nu susțin că disputa este tranșată, în interiorul PNL se dă evident o bătălie, iar intervenția publică a lui Crin Antonescu face parte din operațiunea anti-Ciucă. Dar devine tot mai clar că toată campania de imagine a generalului Ciucă este compromisă încă înainte ca nefericita sa încercare literară să fi ajuns la editură.

Aceasta acțiune de ridiculizare a domnului Ciucă nu a fost o operațiune de amatori, sau vreo lebădă neagră ivită din neant, ci o acțiune premeditată și bine gândită. Ea nu ne ajută însă cu nimic, căci, pentru electoratul liberal autentic, anti-PSD, Eduard Hellvig nu este nici el o opțiune.

Pentru noi deci nu se schimbă nimic: așa cum stau lucrurile astăzi, nu avem pe cine vota la președinție. Dar mai avem puțintică răbdare. Și popcorn.", încheie jurnalista.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu