Ciucă a ratat prima plată de 2,6 miliarde euro pe PNRR pe care o dorea făcută la final de iulie
Postat la: 30.07.2022 - 12:45
Comisia Europeană a anunțat că prima cerere de plată depusă de România pentru PNRR nu va fi aprobată la finalul lunii iulie, evaluarea fiind prelungită până în septembrie.
„În general, Comisia transmite o evaluare preliminară a cererii în curs de două luni de la primirea acesteia. Pentru a oferi timp suficient pentru finalizarea acestei evaluări, autoritățile române au decis, în acord cu Comisia Europeană, să prelungească această perioadă până la data de 16 septembrie. Această practică nu este neobișnuită", se arată în răspunsul transmis pentru G4Media de Comisia Europeană.
MIPE a transmis, într-o reacție, că România nu se află în situația de a „pierde" echivalentul primei tranșe, ci că a existat o „prelungire" a termenului pentru emiterea avizului pozitiv preliminar, pentru ca România să mai îndeplinească o cerință a Comisiei, iar plățile sunt întârziate din cauza „numărului mare al concediilor" la nivelul Comisiei Europene. Prima cerere de plată pentru proiectele prinse în PNRR a fost transmisă de Guvernul României la data de 31 mai, urmând ca evaluarea Comisiei să fie comunicată în decurs de două luni.
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș a declarat la finalul lunii iunie: „Sperăm noi ca până la sfârşit de iulie România sa încaseze cele 3 miliarde de euro pe care îi avem în această cerere, de aici se deduce prefinanţarea. Sunt amănunte tehnice, dar sunt banii care ne ajută la stabizarea financiară a României".
Reamintim că prima cerere de plată cuprinde rezultatul jaloanelor și țintelor care au avut termen limită la data de 31 decembrie 2021. Cererea de plată a fost transmisă cu 5 luni mai târziu. La acel moment că opt jaloane PNRR dintre cele aferente anului 2021 încă mai necesitau detalii pentru finalizare. Între acestea, un rol important îl aveau cele legate de mecanismul de control și gestionare a fondurilor.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu