Claudiu Târziu despre azilele groazei: Soluţia e preluarea modelului de bune practici dezvoltat de Biserica Ortodoxă Română în îngrijirea bătrânilor în mănăstiri
Postat la: 17.07.2023 - 05:33
Preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, Claudiu Târziu, a declarat că statul a eşuat în asigurarea unui sistem de protecţie eficient pentru bătrâni şi persoanele cu dizabilităţi şi propune ca soluţie preluarea modelului de bune practici dezvoltat de Biserica Ortodoxă Română în îngrijirea bătrânilor în mănăstiri.
"Dosarul căminelor groazei a arătat opiniei publice că, în regimul Klaus Iohannis şi sub guvernările succesive ale PNL şi PSD, statul a eşuat lamentabil în asigurarea unui sistem de protecţie eficient pentru bătrâni şi persoanele cu dizabilităţi.
Cauzele sunt multiple: deprofesionalizarea şi politizarea excesivă a administraţiei publice, lipsa unor controale efective, dezumanizarea cruntă. Este nevoie de mai mult decât de demisii pentru redresarea acestei situaţii, aşadar. Este nevoie de schimbarea paradigmei şi chiar de schimbarea celor care se află la conducerea sistemului, pentru că PSD şi PNL nu vor găsi puterea de a renunţa la metehnele lor păguboase, iar Klaus Iohannis este un produs politic expirat", a afirmat Claudiu Târziu, într-un comunicat de presă.
Târziu declară că AUR încurajează dialogul permanent şi consistent cu Biserica Ortodoxă Română şi preluarea modelului de bune practici dezvoltat de această instituţie pe linia protecţiei sociale. "În mănăstirile din România, centrele pentru persoanele vârstnice ne amintesc de grija, de atenţia şi de dragostea pe care este firesc să le avem faţă de bunicii noştri. Creştinismul este cel care a descoperit omul moral, care a umanizat omul în adevăratul sens al cuvântului, iar cea mai înaltă virtute în creştinism este iubirea", mai spune Claudiu Târziu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu