Comisia Europeană are o reacție critică la adresa PNRR. Ce observații au transmis Bruxelles-ul

Postat la: 11.06.2021 - 10:43

Comisia Europeană a trimis înapoi proiectul PNRR cu zeci de observații. Aleph News a obținut, joi seara, documentul cu criticile CE. Cel mai grav este de săptămâna viitoare CE aprobă proiectele PNRR depuse de țările membre și începe plata proiectelor.

Cele 29 de miliarde de euro pentru România ar putea să nu mai fie atât de sigure, pentru că o parte dintre proiecte ar putea să pice. Unul dintre reproșurile aduse PNRR-ului depus de România este că nu corespund datele din documentele ".xls" cu cele din documentele ".docx" pentru anumite proiecte. Este vorba, în acest caz, despre renovarea spitalelor.

Un alt exemplu este că România a cerut bani prin PNRR pentru a renova terapia intensivă pentru nou-născuți. În documentul "word" sunt ceruți 80 de milioane de euro pentru asta, dar în documentul "excel" anexat aceluiași proiect suma finală este de 71 de milioane de euro. S-a depus cerere pentru finanțare a unui spital nou, doar că suma diferă de la un document la altul. Odată sunt ceruți 570 de milioane de euro, iar în altul, 517 milioane de euro.

La capitolul „Scheme de ajutor de stat pentru tehnologiile viitorului", spune Comisia că nu pot fi calculate costuri exacte, pentru că nu sunt suficiente informații. La subcapitolul Research, Dezvoltare și Inovare nu e dată mereu sursa datelor.

La alte capitole, cum e Turismul și Fondul pentru Tranziție Verde și Digitală, nu sunt justificări pentru costuri. La Școlile Verzi, au fost date costuri estimative din piață, când, de fapt, ar fi trebuit să fie folosite, ca toate celelalte state, un cost standard național. La trainingul pentru profesori, pentru tehnologie digitală, nu există raportare la cifre care sunt clare, din programele Erasmus.

Reprezentanții Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene au transmis că situația este normală și este o parte din procesul normal de evaluare din această perioadă.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu