COMUNICAT - Vizită de lucru în Republica Italiană. Gheorghe Cârciu, secretar de stat DRP: "Nimic nu poate înlocui dialogul direct cu românul"
Postat la: 03.04.2023 - 01:47
COMUNICAT DE PRESA: Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Gheorghe Cârciu, a vizitat comunitatea românească din Sicilia, din zonele Palermo, Agrigento și Catania și s-a întâlnit cu oficiali ai autorităților italiene din această regiune, în perioada 31 martie - 3 aprilie 2023.
„Sunt proiecte pe care Departamentul pentru Românii de Pretutindeni le are în derulare în această perioadă și îmi doresc să le promovăm cât mai bine, pentru că sunt dedicate conservării și protejării identității românești din afara granițelor. Nimic nu poate înlocui dialogul direct cu românul.
Ne dorim să identificăm soluții pentru proiecte care vizează sistemul școlar și pentru diverse probleme cu care se confruntă românii din Italia", a declarat demnitarul DRP.
În prima zi a vizitei de lucru în Republica Italiană, delegația Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) a participat la conferința „Sicilia-România implicațiile unei emigrații bilaterale de prosperitate", organizată de Comites România.
În prezența președintelui Adunării Regionale Siciliene, Gaetano Galvagno, a ministrului regional al familiei și emigrării, Nuccia Albano, și a altor demnitari, secretarul de stat Gheorghe Cârciu a punctat necesitatea recunoașterii comunității românești ca minoritate națională, fiind cea mai numeroasă și mai bine integrată din Italia.
Totodată, delegația Departamentului a purtat discuții cu românii prezenți la eveniment privind oportunitățile pe care le oferă sesiunea de finanțare nerambursabilă a DRP pentru anul 2023.
Pe agenda primei zile s-a aflat și momentul de comemorare a istoricului Nicolae Bălcescu, prin depunerea unei coroane de flori la statuia acestuia de la Vila Garibaldi din Palermo.
În cadrul celei de-a doua zile a vizitei de lucru în Italia, delegația DRP a avut întâlniri cu primarul orașului Agrigento, cu primari ai provinciei cu același nume și cu reprezentanți ai comunității românești, în vederea identificării de proiecte comune, adaptate nevoilor românilor din această zonă.
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu: „Întâlnirea cu primarul din Agrigento, Francesco Miccichè, a fost un bun prilej de a discuta despre comunitatea românească și despre contribuția importantă pe care o are aceasta la dezvoltarea provinciei. Nu a fost o surpriză pentru mine să aud cuvinte frumoase la adresa românilor. Știu prea bine că românul este muncitor, ambițios și dornic să arate că, acolo unde se stabilește, trăiește cum se cuvine și sfințește locul.
L-am invitat pe domnul Francesco Miccichè să vină în România pentru că vreau să rămânem într-un dialog continuu. Avem de pus la punct mai multe proiecte care să vină în sprijinul românilor. Un schimb eficient de bune practici, despre proiectele economice, poate deschide noi oportunități atât pentru românii din Italia, cât și pentru comunitatea italiană din România."
Buna colaborare dintre România și Italia a fost evidențiată și de Massimo Novali, Consulul Onorific al Italiei la Cluj, Giovanni Civiltà, vicepreședintele Consorțiului Universitar, Giovanni di Maida, președintele consiliului local Agrigento, Alfano E Papiro, consilier local și Gianni Calderone, președintele Comitetului Italienilor COMITES din România.
Programul vizitei a inclus și întâlniri cu oficiali italieni din provincia Favara, precum Antonio Palumbo, primarul orașului, și cu președintele consiliului local, Miriam Mignemi, cât și cu reprezentanți ai comunității românești din această zonă.
Duminică, 2 aprilie, delegația DRP a fost prezentă alături de comunitatea de români la slujba organizată în cadrul Parohiei Sfânta Muceniță Agata din Catania. De asemenea, a participat la Procesiunea de Florii din Catania, condusă de arhiepiscopul Luigi Renna, în prezența a numeroși enoriași italieni și români.
În ultima zi a vizitei oficiale, primarul municipiului Catania, Piero Mattei, a primit reprezentanții Departamentului pentru Românii de Pretutindeni la sediul instituției pe care o conduce, alături de alți oficiali italieni, printre care președintele consiliului local, Sebastiano Anastasi, prefectul de Catania, Maria Carmela Librizzi și Andrea Messina-Assesor, ministrul regional pentru regiunea Sicilia.
Gheorghe Cârciu a discutat cu cei prezenți despre posibilitatea alocării unui loc în consiliul local, pentru un cetățean român, care să reprezinte interesele comunității la nivelul administrației publice locale. Membrii marcanți ai comunității românești din Italia trebuie susținuți, în vederea afirmării în structurile organizaționale locale.
În încheierea discuțiilor, reprezentanții sicilieni au fost invitați la București pentru a continua dialogul în beneficiul tuturor părților implicate.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu