Corectitudinea politică la vârful UE: "Eliminarea Crăciunului din vocabularul oficial, un comunism neomarxist, total dăunător!"

Postat la: 30.11.2021 - 08:14

Deputatul PNL Ben-Oni Ardelean denunță „unifrmismul de tip nivelator" și „comunismul neomaxist" de la vârful Uniunii Europene, care impune o corectitudine politică sumbră. Deputatul face trimitere la un document intern al Comisiei Europene în care angajaților li se transmite să nu facă referiri la perioada Crăciunului și să nu folosească nume cu rezonanță creștină, precum Maria sau Ioan.

„"Nu vă referiți la perioada Crăciunului și nu folosiți nume creștine precum Maria sau Ioan, pentru a evita rănirea sentimentelor unora" - așa sună indicațiile absurde ale unui document intern al Comisiei Europene. Același document interzice utilizarea adresărilor cu „domnișoară sau doamnă", folosirea unor termeni precum „lucrători sau polițiști", iar formularea clasică „doamnelor și domnilor", trebuie înlocuită cu „stimați colegi".

Personal, nu știu până unde vor continua toate aceste inepții. Corectitudinea politică sumbră, promovată fanatic la nivel european, nu dorește altceva decât eliminarea oricărei urme a identității individuale, incluzând etica, religiozitatea si spiritualitatea cetățenilor statelor membre. Vorbim despre "unitate în diversitate", când de fapt avem de a face cu un uniformism de tip nivelator. Un comunism neomarxist, total dăunător, pe care națiunea noastră l-a mai traversat.

"Doamnelor și domnilor", oricât ar supăra: mama rămâne mamă, el rămâne el, iar perioada Crăciunului va reprezenta miracolul nașterii Mântuitorului de către Maria. Pentru totdeauna! Corectitudinea politica nu dă dreptul nimănui la eliminarea valorilor fundamentale ale acestui continent! Doamne, dă-le mintea de pe urmă!", scrie deputatul Ben-Oni Ardelean pe Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu