Cristian Diaconescu propune 8 "măsuri urgente" în justiție pentru buna functionare a statului de drept

Postat la: 08.11.2020 - 12:50

Cristian Diaconescu, prim-vicepreşedinte al PMP, afirmă că perspectiva partenerilor europeni privind situaţia relaţiei dintre politic şi justiţie în România este una "foarte complicată" şi propune o serie de măsuri urgente, care să repună justiţia din ţara noastră pe un făgaş "normal şi european".

În acest context, liderul PMP propune "suspendarea imediată" a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgentă subsecvente, adoptate până la sfârşitul anului 2019, "care afectează funcţionarea statului de drept, echilibrele şi sistemul drepturilor şi libertăţilor în România", revizuirea legilor justiţiei "ţinând seama, pe deplin de recomandările formulate în MCV, precum şi de către Comisia de la Venetia şi GRECO", dar şi desfiinţarea Secţiei Speciale.

„Cu două zile în urmă, negociatorii Parlamentului European şi ai Consiliului European au stabilit că, nerespectarea statului de drept în statele UE, va putea avea drept consecinţă, blocarea accesului la fondurile europene.

Pentru prima dată, în istoria UE, se instituie un mecanism, prin care se poate stopa alocarea fondurilor europene către statele membre. Aceasta acțiune este valabilă nu numai în condiţiile în care apar cazuri de corupţie sau fraudă privind folosirea acestor finanţări dar şi în cazul unor încălcări sistemice ale valorilor fundamentale ale UE, precum: libertatea, democraţia, egalitatea şi respectarea drepturilor omului.

Mecanismul preventiv se declanşează nu numai atunci când actele sau faptele, unui stat membru, afectează direct bugetul UE dar şi în condiţiile existenţei unei SITUAŢII DE RISC în legătură cu producerea unor prejudicii.

Această decizie are şanse foarte mari să fie adoptată formal de către Parlamentul şi miniştrii UE.

După cele întâmplate în anii 2017-2019, România trebuie să fie foarte atentă la aceste evoluţii.

Avertizez, la modul cel mai serios, că perspectiva partenerilor europeni, privind situaţia relaţiei dintre politic şi justiţie, în România este una foarte complicată. Astăzi există pentru instituţiile UE, parteneri de discuție atât în zona Prezidenţială, cât și în zona Executivă. În condiții de pandemie COVID 19, stăpânirea derapajelor, privind deficitele enorme cât şi lipsa de lichidităţi, crează o competiţie acerbă între statele UE.

Pe cale de consecinţă, propun o serie de măsuri, urgente, menite a repune justiţia romană pe un făgaş normal și european:

1. SUSPENDAREA IMEDIATĂ a legilor justiţiei şi a ordonanţelor de urgenţă subsecvente, adoptate până la sfârşitul anului 2019, care afectează funcţionarea statului de drept, echilibrele şi sistemul drepturilor şi libertăţilor în România.

2. Revizuirea legilor justiţiei, ţinând seama, pe deplin de recomandările formulate în MCV, precum şi de către Comisia de la Veneţia şi GRECO.

3. Desfiinţarea Secţiei Speciale.

4. Redeschiderea procesului de revizuire a Codului penal cât şi a Codului de Procedură Penală, pentru a asigura compatibilitatea cu dreptul UE şi cu instrumentele internaţionale de luptă împotriva corupţiei, precum şi cu recomandările formulate în cadrul MCV şi prin avizul Comisiei de la Veneţia.

5. Punerea în practică a unui sistem robust şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare şi transparente, şi eliminarea dreptului Ministrului Justiţiei de a propune conducerea DNA, DIICOT și a PARCHETULUI GENERAL, conform legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor.

6. Ministrul Justiţiei, Consiliul Superior al Magistraturii şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să elaboreze un plan de acţiune precum şi o raportare periodică cu privire la implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie, inclusiv cu privire la statisticile referitoare la incidentele de integritate în administraţia publică cu detalii privind procedurile şi sancţiunile disciplinare şi informaţii referitoare la măsurile structurale aplicate în domeniile vulnerabile.

7. Agenția Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate să publice rapoarte periodice, cuprinzând informaţii statistice exacte, privind confiscarea de bunuri provenite din săvârşirea de infracţiuni şi gestionarea acestora.

8. Parlamentul să instituie un sistem de raportare periodică referitoare la deciziile adoptate în cele două Camere cu privire la solicitările de ridicare a imunităţii. Organizarea de dezbateri publice, oferind atât CSM cât şi societăţii civile posibilitatea de a reacţiona", a scris Cristian Diaconescu pe Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu