Cum s-a prăbușit legenda că plafonarea impusă de PSD dăunează economiei: energia și comerțul alimentar produc un record la cifra de afaceri

Postat la: 31.05.2024 - 01:20

Energia și comerțul alimentar, domeniile în care PSD a plafonat prețurile și adaosurile comerciale, sunt și singurele din România în care firmele din Top 5 pe piață au o cifră de afaceri de peste 10 mld. lei (2 mld. euro).

Fiecare dintre primii cinci mari retaileri din România au înregistrat în premieră, în 2023, o cifră de afaceri de peste 10 miliarde de lei. Potrivit rezultatelor financiare raportate, Lidl, Kaufland, Carrefour, Profi și Metro au cumulat, anul trecut, afaceri de peste 80 de miliarde de lei.

Mai mult, fiecare dintre aceste companii a avut un ritm de creştere de peste 10% pentru 2023, în contextul în care eforturile Guvernului condus de Marcel Ciolacu au scăzut inflația de la peste 15% la începutul anului trecut, la circa 7%, în decembrie 2023.
Retailerii au beneficiat de păstrarea nivelului consumului la cote ridicate, în ciuda contestării în repetate rânduri a plafonării introduse de PSD, menită să protejeze românii cu venituri mici.

Și în energie, plafonarea prețurilor a permis afaceri în creștere

Pe lângă comerţul alimentar, și în sectorul de energie mai există cinci jucători a căror cifră de afaceri sare de pragul de 10 mld. lei (2 mld. euro).

Și aici plafonarea prețurilor la energie, introdusă de guvernul condus de Marcel Ciolacu și prelungită până la 1 aprilie 2025, a ținut prețurile sub control, a contribuit la reducerea inflației și a oferit consumatorilor casnici și economici predictibilitate în ceea ce privește costurile. Activitatea companiilor din sectorul energetic nu a fost afectată, acestea înregistrând creșterea veniturilor.

De asemenea, taxa de solidaritate plătită de companii, care susține schema de plafonare, nu a avut efecte negative, înregistrându-se creșteri substanțiale ale profiturilor pentru companiile de stat și cele private. Veniturile au crescut atât în anul 2023, cât și pentru companiile care au raportat rezultatele din primul trimestru al anului 2024.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu