Dan Puric, după postarea lui CTP: "Am stat de vorbă cu un nebun"
Postat la: 15.02.2024 - 11:41
Dan Puric i-a dat replica lui Cristian Tudor Popescu, după ce jurnalistul a avansat posibilitatea ca regizorul să fie candidat la prezidențiale din partea AUR. Invitat le emisiunea "Prietenii lui Ovidiu", realizată de Ovidiu Ioanișoaia, Dan Puric a comentat afirmațiile lui Cristian Popescu.
„Știți că am stat de vorbă cu un nebun, o dată la o mânăstire. La o mânăstire am găsit un nebun. Eu mă înțeleg mai bine cu nebunii. L-am întrebat, Ce-ați face dumneavoastră, dacă ați fi președintele acestei țări?. Și nebunul s-a uitat la mine și mi-a zis, Să înțeleg că până acum n-am făcut nimic?!. Deci el era președinte de mult... Așa si eu. S-au trezit târziu! Eu sunt de mult președinte".
Dan Puric a dat și un citat din Aleksandr Soljenițîn, prin care refuză ideea unui sprijin politic.
„Spunea un lucru extraordinar, apropo de autenticitate, în lumea asta de impostori. Un om autentic poate să salveze un sat, o comună, un oraș, o țară. Poate să fie al doilea Guvern. Dar nu numit politic, este autentic pentru că este un spirit liber. Asta e tot!
Printr-o postare pe Facebook, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat posibilitatea ca actorul și regizorul Dan Puric (65 de ani) să fie candidatul propus de formațiunea politică AUR pentru alegerile prezidențiale.
"AUR și-a găsit Vadimul. Chiar de pe scena teatrului, la sfârșitul spectacolului „Dan Puric - Votați, mă!", Dan Puric și-a anunțat candidatura la prezidențiale, sprijinit de AUR", susține CTP.
"Omul este culturos la modul delirant, creștinopat de extremă dreaptă, este noul C.V. Tudor. În confruntări directe cu el, atât Ciucă, cât și Ciolacu ar fi făcuți K.O. Chiar și Șoșoacăi nu i-ar fi ușor", a mai spus jurnalistul.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu