Diplomat elvețian: SUA ne presează să renunțăm la neutralitate. Vor să transforme țările Europei în „oile lui Panurge"

Postat la: 08.05.2023 - 10:51

"Țara mea este tot mai presată să renunțe la un concept care a impus-o pe scena geopolitică internațională ca factor de echilibru, chiar în timpul unui război mondial. Va rezista?" scrie fostul ambasador elvețian la București, diplomatul Jean Pierre Vettovaglia.

"Dreptul la neutralitate a fost ratificat prin Convențiile de la Haga din 18 octombrie 1907 și face parte din dreptul internațional. Ne dăm seama imediat că Statele Unite și aliații săi par astăzi să ignore complet aceste realități și vor să constrângă Elveția să le ocolească.

Războiul din Ucraina a creat o nouă situație. De ce? Pentru că narativul impus, propus de Statele Unite în special și preluat de țările NATO și de UE cu docilitate, sau chiar cu supunere (generalul De Gaulle trebuie că se întoarce în mormânt, el fiind cel care a vrut să fie un aliat al Americii, însă nu un vasal) nu lasă loc nici unei alte atitudini decât transformarea completă a țărilor Europei în „oile lui Panurge" (n.r. din scrierile lui Rabelais.) Această unanimitate, într-o rusofobie generos împărtășită, lasă foarte puțin loc unei politici de neutralitate elvețiană. Atitudinea Elveției, taxată drept abținere în fața deciziilor luate la Washington și Bruxelles, îi aduce zilnic critici nesfârșite cu privire la „egoismul" și „lipsa ei de bunăvoință".

Prin urmare, Elveția este pusă la încercare de criza ucraineană și trebuie să facă față numeroaselor presiuni menite să o facă să se alăture cohortei celor care doresc să sancționeze Rusia, să slăbească pentru totdeauna această țară sau chiar să o dezmembreze complet" scrie Vettovaglia.

"Punctul important în validarea unei politici de neutralitate este refuzul Elveției de a preda Ucrainei, sub influența poziției de neclintit a Ursulei von der Leyen, fondurile rusești blocate care fuseseră depuse legal în Elveția. Așa cum făcuseră Statele Unite cu depozitele Băncii Centrale Afgane din America, un veritabil „furt", oricât de inalterabile ar fi fost ele, conform dreptului internațional în vigoare" mai punctează diplomatul.

"Elveția are totul de pierdut dacă nu adoptă o linie suficient de fermă în materie de drept și de politică de neutralitate, desigur cu prețul unor contorsionări dificil de explicat, dar care sunt necesare(...)

Neutralitatea elvețiană nu trebuie condamnată acum și nici principiul ei fondator. Ea trebuie să reziste dictatelor momentului. Chiar dacă atitudinea ei displace guvernelor occidentale și presei lor dedicate, paralizată de ura viscerală față de Rusia. Va trebui să trăim din nou cu ea într-o bună zi și să nu o lăsăm să plece în plină luptă pentru Heartland, conform teoriei lui Mackinder. De altfel, circa 80% dintre companiile europene nu au părăsit Rusia și așteaptă un viitor mai bun.

Vrea Elveția să fie asociată doar cu hiper-hegemonia Statelor Unite în timp ce se naște o lume nouă? Elveția, a cărei neutralitate este o adevărată marcă înregistrată, e pe cale să o pună ușor în pericol. Cu siguranță presiunile sunt semnificative, războiul economic nu ne cruță și America nu este cel mai bun prieten al nostru" conchide Vettovaglia.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu