Ședință cu scandal în CL Sectorul 2 privind tariful de salubrizare: Primarul Radu Mihaiu folosește interpuși pentru a convinge consilierii să voteze!
Postat la: 27.08.2021 - 13:44
Conflictul dintre pesediști și cei de la USR Plus se amplifică și în zona primăriilor de sector, ajungându-se la scandal în ședința de consiliu local de la Primăria Sectorului 2 al Bucureștiului, din seara zilei de 26 august 2021.
Primarul USR Plus, Radu Mihaiu este acuzat de consilieri în legătură cu noul tarif de salubrizare propus de Supercom dar și din cauza faptului că se impune consilierilor votarea unui tarif care include o cotă de profit dintr-o taxă, respectiv din contribuția pentru economia circulară, ceea ce este total ilegal, ba mai mult, reprezintă un furt din banii publici, așa cum afirmă unii consilieri care au votat împotriva acestui tarif.
Aplicarea unei cote de profit asupra unei taxe este total interzisă de Codul Administrativ și de multe alte prevederi din Codul Penal iar banii obținuți de Supercom prin acest demers ilegal trebuie restituiți cetățenilor.
O altă problemă care a încins spiritele este problema subvenționării materialelor reciclabile de către Primăria Sectorului 2 către Supercom cu sume care depășesc 25 de milioane de lei pe an, în condițiile în care Supercom încasează prețuri considerabile pe plastic, carton, aluminiu, pe care le vinde direct fabricilor specializate și încasează sumele corespunzătoare.
Unul dintre consilierii liberali de la sectorul 2 a scos o listă cu valoarea de piață a materialelor reciclabile vândute de Supercom iar cifrele sunt absolut uimitoare: PET balotat - 3.000 lei/tona, aluminiu - 4.300 lei/tona.
În aceste condiții se pune întrebarea de ce era nevoie de o subvenție de peste 25 de milioane pe an care să vină din partea Primăriei Sectorului 2 și să ajungă la Supercom în condițiile în care vânzarea materialelor reciclabile acoperă toate costurile și generează un profit consistent.
Conflictul a degenerat și în zona consilierilor PNL și chiar a celor de la USR Plus în momentul în care primarul a cerut acestora să voteze tariful de salubrizate, vot prin care se sprijină deturnarea banilor publici ai Primăriei Sectorului 2 dar și a cetățenilor în favoarea Supercom. Cum consilierii care au înțeles că acest vot ar duce la responsabilitatea lor personală în fața legii pentru aceste încălcări iar nu la responsabilitatea primarului care a "omis" să le explice acest pericol, au reacționat în grup și au început să facă discuții pe tema componentelor tarifului de salubrizare.
Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2, a anticipat aceste reacții și a pregătit o echipă de așa-ziși reporteri, formată din Cosmin Savu și Alex Dima care au început să circule prin sala de consiliu și să argumenteze în favoarea promovării hotarârii de consiliu, așa cum a fost concepută de aparatul de specialitate al primarului, împreună cu experții Supercom.
Se pare că agenții de promovare angajați de primarul Radu Mihaiu și deghizați în reporteri care și-au decliant identitatea în Cosmin Savu și Alex Dima au avut succes asupra consilierilor și, la un moment dat, batista a fost pusă pe țambal și o parte din consilieri au votat ilegalitatea tarifului de salubrizare, cu toate deturnările de bani publici pe care acesta le conține, având 14 voturi pentru.
După vot, un consilier USR a sărit în apărarea primarului Radu Mihaiu și arătat faptul că falșii reporteri au fost plătiți de Supercom să participe la această inițiativă și nu au fost aduși de primarul Radu Mihaiu, așa cum se bănuia inițial.
Dar cel mai important aspect din aceasta ședință, terminată cu scandal, este faptul că primarul Radu Mihaiu încearcă manipularea consilierilor în obținerea hotărârilor de consiliu ascunzând informații esențiale fată de aceștia și îmbrăcând totul într-un ambalaj ușor de digerat.
Folosirea consilierilor locali pentru a vota pentru un tarif de salubrizare prin intermediul căruia se deturnează banii publici ai Primăriei Sectorului 2 prin subvenții ilegale dar și prin aplicarea cotei de profit la o taxă instituită de Statul Român, duce la responsabilitatea penală și civilă personală a consilierilor în fata legii iar nu a primarului Radu Mihaiu care ascunde această tentativă în spatele acțiunilor făcute în "interesul populației din sectorul 2 și a grijii permanente pe care o poartă zi și noapte față de fiecare cetățean al sectorului".
Descoperirea manipulărilor premeditate și fabricate în laboratoarele primăriei cât și noua metodă de introducere a unor reporteri falși care să convingă consilierii au dus la votarea unui tarif de salubrizare care are componente evidente de deturnare a banului public, implică expunerea la o responsabilitate penală a consilierilor, diminuând considerabil încrederea tuturor în executivul Primăriei Sectorului 2, în Secretarul General al acestei primării care a dat girul legalității acestui tarif cât și în primarul Radu Mihaiu.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu