Şedinţă cu "tunete si fulgere" la PNL. Ludovic Orban a fost iarăși criticat de Florin Roman şi Rareş Bogdan
Postat la: 01.02.2021 - 14:39
Biroul Executiv al PNL a fost nou prilej de critici la adresa lui Ludovic Orban şi a modului cum acesta a condus negocierile cu USR-PLUS şi UDMR. Contestatarii care şi-au asumat să-l critice în faţă pe şeful PNL au fost Florin Roman şi Rareş Bogdan.
Vicepreşedintele PNL, Florin Roman, a cerut de la începutul şedinţei ca la următorul Birou Executiv să fie făcută o analiză a rezultatelor de la parlamentare şi i-a reproşat lui Orban că după locale au existat demisii şi asumări de rezultate, în timp ce după legislative nimeni nu a făcut un pas în spate. Mai mult, Roman a sugerat faptul că Orban conduce „destul de nestatutar" negocierile în numele PNL, din moment ce echipele de negociere de acum nu au fost validate în forurile liberale.
Şi prim-vicepreşedintele Rareş Bogdan a luat cuvântul, atrâgând atenţia că USR-PLUS reuşeşte în prezent să comunice mai mult prin miniştrii lor, reuşind să „le ia faţa" celor din PNL. Europarlamentarul a punctat că doar trei miniştri liberali din echipa Cîţu ies să comunice des, nominalizând doi dintre aceştia: Lucian Bode şi Raluca Turcan. Orban i-a răpsuns calm lui Rareş Bogdan, spunându-i că nu ar trebui să fie „comunicat flamboaiant". În ceea ce priveşte secretarii de stat, preşedintele PNL a punctat faptul că aceştia sunt încă în stadiul de verificări.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu