Efectul măsurilor PSD de scădere a inflației: prețurile materialelor de construcții se vor reduce puternic în acest an (P)
Postat la: 12.06.2024 - 02:41
Investițiile masive asumate de Executiv în domeniul infrastructurii au dus la o creștere constantă a activității în construcții. Pentru acest an, acest trend este estimat să se mențină într-un ritm accelerat, în timp ce vom asista la o scădere puternică a prețurilor materialelor de construcții. Reducerea prețurilor vine pe fondul diminuării constante a inflației ca urmare a măsurilor implementate de Guvernul condus de Marcel Ciolacu.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primul trimestru al acestui an, volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie brută cu 43,7%, avans evidenţiat la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (+51,7%), lucrările de construcţii noi (+43,5%) şi la lucrările de reparaţii capitale (+29,3%). Pe obiecte de construcții, cel mai mare progres l-au înregistrat construcțiile inginerești (+58%),
Această tendință va continua și în lunile următoare, potrivit INS. Astfel, pentru perioada mai-iulie, se așteaptă la mărirea volumului producției (sold conjunctural +26%). Acest avans al sectorului se reflectă și într-o creștere a cererii pentru materialele de construcții. Aceasta i-a determinat pe producători să găsească soluțiile de a rămâne competitivi pe piață, lucru care se reflectă într-o diminuare a prețurilor. Cele mai mari scăderi se înregistrează la cărămidă (-6%), urmată de polistiren și gips carton (-5%), fier-beton (-4%) și acoperișuri (-3%).
" Piața materialelor de construcții este dinamică, iar aceasta implică multe provocări. Furnizorii caută în mod frecvent soluții pentru a oferi materiale de construcții fără a face rabat de la calitate. Companiile de profil încearcă să își optimizeze costurile și negociază plata cash pentru materiale, tocmai pentru a obține un cost mai bun și a menține marjele pozitive. De asemenea, crește cererea de produse premium pentru eficientizarea energetică, astfel încât construcțiile să îndeplinească normele nZEB (nearly Zero Energy Building). Tot pe un trend ascendent se situează și numărul de proiecte B2B în mediul antreprenorial pentru noi linii de business, spații de producție și depozitare", se arată într-un raport al unei platforme specializate în materiale de construcții.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu