Eurostat: România a ajuns lider european în construcții
Postat la: 22.05.2024 - 00:00
Guvernul condus de Marcel Ciolacu s-a angajat să facă din investiții un motor esențial al dezvoltării țării, și a mizat pe infrastructura de transport și industrială drept motoare ale progresului economic. Efectele investițiilor publice fără precedent sunt confirmate de datele Eurostat, România fiind în topul Uniunii Europene în ceea ce privește ritmul de creștere al economiei în ansamblu, dar și lider din perspectiva avansului lucrărilor de construcții.
În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele Eurostat, cel mai semnificativ avans al lucrărilor de construcţii în martie, comparativ cu februarie, a fost în România (+9,1%), urmată de Franţa (+1,1%), Belgia şi Germania (ambele cu +1%). Cele mai mari scăderi au fost în Cehia (- 7,8%), Slovacia (- 7,6%) şi Slovenia (- 7,4%).
Datele Eurostat sunt confirmate și de creșterea volumului de construcții de la lună la lună în România. Potrivit Institutului Național de Statistică (INS), în luna martie 2024, s-a înregistrat un avans de 43,7% comparativ cu luna precedentă.
Pe obiecte de construcții, lucrările inginerești, adică în principal infrastructura de transport, au înregistrat o creștere de 58,2%. Această direcție de investiție are cea mai importantă pondere din perspectiva efectelor de multiplicare economică - un leu investit produce o sumă de circa 8 ori mai mare. De asemenea, datele INS arată și o creștere de 29,3% a lucrărilor de reparații capitale.
Potrivit datelor INS, construcțiile inginerești și lucrările de reparații capitale au avut o evoluție ascendentă și comparativ cu primul trimestru al anului 2023. Ele au crescut cu 13,7%, respectiv 6,3%. Acest progres evidențiază direcția pozitivă în ceea ce privește infrastructura și proiectele de mare anvergură din România și sunt un efect direct al investițiilor publice fără precedent consemnate de la revenirea la guvernare a PSD.
101 miliarde de lei, peste 20 de miliarde de euro, a fost anul trecut valoarea record a investițiilor publice, cu 11 miliarde de lei mai mult decât deficitul.
În 2024, Guvernul condus de Marcel Ciolacu merge în aceeași direcție. Investițiile publice prognozate vor fi mai mari cu 20% decât anul trecut. PSD prevede că peste 120 de miliarde de lei de la bugetul național și din fonduri europene vor fi alocate lucrărilor de infrastructură publică. Suma reprezintă echivalentul a 7,2% din PIB. Astfel, din punctul de vedere al investițiilor, România se apropie de ținta de 10% din PIB, anunțată de premierul Marcel Ciolacu încă din mai 2023.
Potrivit execuției bugetare, până la 31 martie 2024, cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum și cele aferente programelor de dezvoltare finanțate din surse interne și externe, au fost în valoare de 22,50 miliarde lei, fiind de 1,7 ori mai mari față de aceeași perioadă a anului precedent, când au fost în valoare de 13,16 miliarde lei.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu