Explicația AUR pentru șocul alegerilor prezidentiale: tehnologie performantă de boți și troli pe TikTok, folosită întâi de Șoșoacă și care a ajuns apoi la Călin Georgescu

Postat la: 25.11.2024 - 11:25

Marius Lulea, prim vicepreședinte al AUR și propunerea acestui partid pentru funcția de premier, susține că procentele mari ale lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale se datorează unui algoritm de influențare a votului pe TikTok, folosit înainte de Diana Șoșoacă și care acum a ajuns în mâinile lui Georgescu. Algoritmul este avansat, scrie HotNews.

-Domnule Lulea, de ce credeți că Georgescu a luat procente atât de mari?
-Nu este nicio surpriză că există un vot antisistem și anti partide politice. AUR este un partid politic și există 10-15 % din oameni care nu se orientează spre niciun partid politic și se hotărăsc la final ce votează.

-Care a fost momentul la care ați început să-l monitorizați pe Georgescu? Pentru că nu a apărut din neant.
-Ba da, a apărut din neant. Știm de la ce procente a plecat și la ce cifre a ajuns, dar nu sunt cele pe care le vedeți în sondaje. În politică e ca și în fizică, principiul vaselor comunicante. Atunci când un partid este eliminat din cursă, o parte din susținătorii acestui partid aleg un independent.

-Deci vorbim despre Călin Georgescu?
-Nu, vorbim despre SOS și despre eliminarea Dianei Șoșoacă. Susținătorii acesteia s-au dus la Călin Georgescu.

-Dar despre Călin Georgescu?
-Noi am avut o suprapunere temporară cu el, pe o anumită perioadă o incompatibilitate despre cum este văzută apartenența României la NATO și la blocul comunitar și a fost de decizie în consens de a ne despărți. Nici măcar nu ne-am certat.

Noi ne-am ocupat de imaginea dumnealui în campania precedentă în 2020. Era propunerea noastră noastră de premier. Apoi a fost acea declarații controversate și noi am ales căi diferite de dumnealui. Noi pe calea europeană și NATO.

-Dar legat strict de această campanie electorală? Când l-ați perceput ca pe un pericol care să ia din voturile AUR?
-Dumnealui a început campania electorală cam cu 3%, ca toți candidații independenți, avea un potențial de creștere datorită campaniilor precedente, dar a existat în ultima săptămână o acțiune online făcută în mod organizat prin care s-a încercat manipularea opiniei publice prin intermediul unor conturi false.

-Cum mai exact?
-S-au folosit boți și trolii. Noi am constatat încă din 2022, din partea a doua a anului, că sunt folosiți și la Diana Șoșoacă. Generarea acestor boți se face automat pe baza unor softuri și echipamente performante și în momentul în care Șoșoacă a fost retrasă de pe scena politică boții au fost mutați pe Călin Georgescu.

Și au fost folosiți pentru a distorsiona mesajul pe care-l transmiteam noi. Nu știm cât de legal este acest lucru pentru că reprezintă o problemă de siguranță națională a României. S-a folosit pe Tiktok. Acum și pe Facebook și pe Tiktok și la alegerile precedente.

-Dar oameni au votat..
Da, dar există un algoritm de influențare. Dar noi zicem că mesajul respectiv nu se transmite și în vot.

-HotNews are informația că AUR a avut o strategie de contestare a rezultatului votului pe toate secțiile de votare. Este adevărat?
-Există o directivă a partidului AUR ca acolo unde se constată nereguli, chiar și pentru un singur vot, să se conteste indiferent de partidul politic care este afectat. Să nu accepte să se încheie procesele verbale în fals, cum s-a întâmplat la alegerile locale. Adică dacă se constată diferențe între procesul-verbal încheiat la fața locului cu ceea ce se înscrie pe site-ul Ministerului Comunicațiilor. Data trecută am contestat, reprezentantul nostru a plecat cu procesul-verbal în mână și când am verificat pe site erau alte cifre. Deci există o strategie a partidului AUR de a ne asigura că fiecare vot este numărat.

Este o informare pe care am transmis-o membrilor din secțiile de votare și modele de contestație pentru că suntem partid parlamentar de 4 ani și am transmis modele de contestație pe situațiile pe care le-am întâlnit la alegerile locale.

-Ați transmis deci hârtii tipizate în toate secțiile la reprezentanții AUR?
-Da, da, juriștii noștri au pregătit formulare tipizate pentru 3-4 situații probabile. Și în momentul în care se constată că există acea situație să fie contestată.

-Îl veți susține pe Georgescu?
-Nu există o decizie în acest sens a partidului, noi nu facem negocieri cu voturile românilor.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu