"Fabrica" de semnaturi de la Sectorul 5: Cum explica judecatorii mentinerea in cursa electorala a primarului Daniel Florea. Procurorii s-au autosesizat
Postat la: 30.08.2020 - 10:03
Candidatura lui Daniel Florea la Primaria Sectorului 5 a fost contestata in instanta dupa aparitia unei inregistrari video prin care se acuza "fabricarea" unor liste de semnaturi pentru candidatura lui Daniel Florea. Judecatorii au decis mentinerea in cursa a lui Florea. Dosarul scoate la iveala ca procurorii Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 5 s-au autosesizat in acest caz.
"Asa se fura la localele 2020! Share masiv! Folosirea ilegala a datelor cu caracter personal in procesul electoral a devenit o practica tolerata de AEP, DNA si DIICOT. Datele oamenilor cu conditii precare ajung la functionarii publici organizati in grupuri infractionale, care le falsifica semnaturile si le folosesc pe listele depuse la Autoritatea Electorala", a scris pe pagina sa de Facebook, Octavian Berceanu, consilier general din partea USR, intr-un mesaj care insotea cu presupusa "fabrica" de semnaturi de la Primaria Sectorului 5. Intre timp, filmarea a fost stearsa de pe Facebook si Youtube.
"A depus 14.000 de semnaturi, din care nici macar 1.000 nu sunt reale"
In urma aparitiei inregistrarii, candidatura primarului PSD Daniel Florea a fost contestata in instanta, la Judecatoria Sectorului 5, de finul lui Marian Vanghelie, Catalin Stochita. Acesta a aratat ca "in cuprinsul inregistrarii audio-video se observa foarte clar cum functiona aceasta fabrica de semnaturi".
"Practic, listele cu datele personale ale persoanelor din Sectorul 5, extrase de la Directia de Impozite si Taxe Locale Sector 5 sau alte baze de date din cadrul institutiilor din subordinea Primariei Sectorului 5 Bucuresti, de exemplu DGASPC, au fost copiate pe listele de semnaturi, iar ceilalti au plastografiat semnaturile.
Se poate observa pe fotografii si actele de la dosar faptul ca este acelasi tip de pix, aceeasi culoare si semnaturile au fost facute de aceeasi persoana, sunt similare. Se pot lua la intamplare semnaturile si se vede foarte clar acest aspect. Conform legii, domnul Florea Daniel trebuie sa depuna un numar minim de 1300 de semnaturi, insa a depus 14.000 de semnaturi, din care nici macar 1.000 nu sunt reale, majoritatea sunt false"
, a aratat in instanta cel care a contestat candidatura lui Florea.
Stochita, a mai aratat ca, avand in vedere situatia creata, "Biroul Electoral de Circumscriptie trebuia sa respinga acest dosar si conform legislatiei in vigoare si Hotararii date de Guvern, era in atributia Biroului Electoral de Circumscriptie sa verifice legalitatea acestor semnaturi, chiar si in mod aleatoriu.
Procurorul a cerut mentinerea lui Daniel Florea in cursa electorala
In procesul prin care a fost contestata candidatura lui Florea, procurorul de sedinta a cerut mentinerea primarului de la Sectorul 5 in cursa electorala aratand ca, "desi din probele administrate in prezenta cauza exista un dubiu cu privire la modalitatea de strangere a semnaturilor pentru candidatul ce face obiectul hotararii biroului electoral, la acest moment, acestea nu reprezinta probe certe cu privire la faptul ca toate semnaturile depuse in sustinerea candidatului sunt false".
"Mai mult, aceste liste de semnaturi sunt insotite si de o declaratie pe proprie raspundere a celui care a intocmit lista si care atesta veridicitatea celor cuprinse in respectivele liste", a aratat procurorul, care a anuntat in cadrul sedintei de judecata din 16 august ca Parchetului Judecatoriei Sectorului 5 s-a autosesizat, iar o ancheta este in curs.
Judecatorul: "Exista suspiciunea rezonabila a falsificarii unor semnaturi"
Judecatoria Sectorului 5 a respins cererea de eliminare din cursa a lui Daniel Florea, aratand ca, desi "exista suspiciunea rezonabila a falsificarii unor semnaturi", "filmarile prezentate de contestator, astfel cum reiese din acestea, sunt in mod evident realizate cu putin timp inainte de depunerea candidaturii, ceea ce inseamna ca ele se refera la un numar relativ redus de sustinatori, cei completati exact inainte de depunerea candidaturii".
"In opinia instantei, falsificarea semnaturii unor pretinsi sustinatori ai unui candidat la alegerile locale reprezinta atat o problema de drept penal, de care parchetul competent se va ocupa, cat si o problema de moralitate. Din punct de vedere al legalitatii, insa, filmarile prezentate de contestator ridica dubii doar cu privire la un numar redus de semnaturi, cu privire la majoritatea semnaturilor neexistand nicio proba ca ar fi fost falsificate", se arata in Judecatoria Sectorului 5, mentinuta de Tribunalul Bucuresti.
Judecatorul il suspecteaza pe Florea ca a vrut sa epateze
Judecatorul care a decis mentinerea in cursa a lui Florea a mai aratat ca "nu are niciun dubiu" ca Florea are numarul minim de sustinatori prevazut de lege. "Faptul ca intimatul a dorit sa epateze prin afisarea unui numar neobisnuit de ridicat de sustinatori, in contextul existentei unor dubii cu privire la realitatea existentei unor sustinatori, nu schimba concluzia instantei conform careia intimatul are numarul minim de sustinatori prevazut de lege", a aratat judecatorul.
Deschiderea dosarului penal, justificata
"In situatia in care intimatul a comis fapte de natura penala personal sau prin prepusii sai, acestea vor fi investigate de parchetul competent, insa din punct de vedere al legalitatii candidaturii la functia de primar, nu exista nicio proba in sensul ca intimatul nu ar avea numarul minim de sustinatori prevazut de lege.
Instanta atrage atentia contestatorului ca numarul minim de sustinatori este redus si ca este lipsit de orice credibilitate ca primarul in functie nu ar avea acel numar deosebit de redus de sustinatori, astfel incat sa poata candida. Faptul ca numarul total de sustinatori posibil sa nu fie atat de ridicat pe cat se sustine nu afecteaza in sine dreptul de a candida al intimatului, dar justifica, in mod evident, deschiderea unui dosar penal", se mai arata in sentinta Judecatoriei Sectorului 5, ramasa definitiva la Tribunalul Bucuresti.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu