Finul Monicai Anisie, acuzat penal de campanie ilegala și calomnioasă

Postat la: 25.09.2020 - 13:10

Derapaj de neiertat în ultimile zile de campanie electorală. În noaptea de miercuri spre joi, sectorul 2 al Capitalei a fost împânzit de materiale de propagandă, neasumate de niciun partid, în care atât candidatul Partidului Social Democrat, Dan Cristian Popescu era batjocorit și calomniat.

Deși a părut de la început o mișcare pusă la cale de candidatul dreptei, raționamentul simplu care îl inculpa avea să fie probat chiar de către oamenii din subordinea sa. Astfel, echipa PNL care îl susține pe candidatul USR-PLUS la Primăria sectorului 2 a fost surprinsă de către cei de la PSD chiar când împărțeau pliantele defăimătoare.

Ca dovezile să fie fără echivoc, unul dintre cei ce le distribuia este un candidat din partea Partidului National Liberal la consiliul local al sectorului 2, aflat pe o poziție eligibilă, poziția a 5-a, Claudiu Nicolescu. Mai mult, acesta este soțul Oanei Nicolescu, șefa DSP București și totodată finul șefei PNL Sector 2 și Ministru al Educației în Guvernul Orban, Monica Anisie. Claudiu Niculescu a fost filmat și fotografiat, iar cei de la Partidul Social Democrat au formulat deja o plângere penală pe numele său.

„Am depus astăzi plângere penală pe numele lui Claudiu Nicolescu, locul 5 pe lista de consilieri ai PNL pentru Consiliul Local sector 2, soțul șefei DSP București, Oana Nicolescu și finul ministrului Educației, Monica Anisie. Acum 2 nopți, acesta a distribuit materiale de propaganda electorală cu un conținut calomnios la adresa mea. Materialele au fost distribuite în sectorul 2 noaptea și în cursul zilei de ieri. Unicul beneficiar al acestui material mincinos și calomnios este candidatul USR PLUS pentru Primăria sectorului 2, care în loc să ia act de această mizerie, inventează în continuare fapte și mă acuză de lucruri care nu au nicio legatură cu persoana sau activitatea mea, așa cum a făcut în toată această campanie. În fața organelor de cercetare penală voi proba această plângere cu doi martori, care au discutat în acea noapte cu Claudiu Nicolescu și de asemenea cu imagini foto/video. Această acțiune pusă la cale de filiala PNL sector 2 arată nu doar disperare, cu câteva zile înaintea alegerilor locale, dar este un bun prilej pentru locuitorii sectorului 2 să se gândească de două ori atunci când pun ștampila în cabina de vot" a declarat candidatul Partidului Social Democrat la primăria sectorului 2, Dan Cristian Popescu, prin intermediul paginii oficiale de Facebook.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu