Fostul ministru al Educației, Liviu Pop revine în politică. S-a înscris în PUSL și candidează la Primăria Baia Mare
Postat la: 29.12.2023 - 02:57
Fostul ministru al Educației, Liviu Pop are planuri mari pentru anul 2024. Președintele executiv al PUSL, primarul sectorul 5, Cristian Popescu Piedone anunță înscrierea fostului ministru al Educației, Liviu Pop în PUSL. De asemenea, Pop va fi și candidatul PUSL la Primăria Municipiului Baia Mare.
Liviu Pop s-a născut pe 10 mai 1974, la Vișeul de Sus, județul Maramureș, și a absolvit Facultatea de Matematică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj. După 1996 a predat matematica la mai multe școli generale și licee din județ și s-a implicat în mișcarea sindicală. În 2004, a devenit președinte al filialei Maramureș a Sindicatului Liber din Învățământ, iar în 2007 a fost ales secretar general al Federației Sindicatelor Libere din Învățământ. Și-a încheiat activitatea sindicală pentru a intra în politică și a ocupat fotoliul de ministru pentru Dialog Social și cel de ministru al Educației. De asemenea, Liviu Pop a fost și senator în perioada 2012 - 2020.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu