George Simion recunoaște ca a mintit poporul cu casele la 35.000 de euro: A fost o formă de marketing politic!
Postat la: 07.05.2025 - 09:39
Liderul AUR, George Simion, promitea case la 35.000 de euro, în precedentele campanii electorale. Între timp, același George Simion explică faptul că nu e vorba chiar de case la 35.000 de euro pentru toți românii, ci ar fi vorba despre case construite prin programul ANL, iar modul în care AUR a prezentat proiectul face parte dintr-o campanie de marketing politic.
„Sunt oameni care nu au înțeles despre ce este vorba și știu că nu le-am făcut vreo propunere că le dau casă. Era vorba despre locuințe accesibile, despre locuințe sociale, parte a unui program de guvernare. Și a fost forma noastră de marketing, de promovare, de mediatizare a acțiunii, că dacă spuneam case în programul ANL pentru toată lumea la 35.000 de euro, nu crede nimeni că nu ai acces la ANL, de exemplu. Dar este un program al statului român. Și Prima Casă, și Noua Casă, și Agenția Națională pentru Locuințe e închisă între timp. O formă de promovare... Dacă nu aveam în aceștia ani formele acestea de promovare prin care să spargem blocada informațională, nu mai eram unde suntem astăzi, la 42% voturi", spune George Simion.
George Simion susține că problema nu este să construiască acele case, ci modul în care se vor da. Fiind construite prin intermediul ANL condițiile vor fi speciale. „Dar cine spune că nu le facem? În programul ANL, casele se fac la 28.000 de euro. Problema e alta. Cum se dau? Că nu se dau familiilor care... În programul Agenției Naționale pentru Locuințe (se fac la 28.000 de euro - n.r.), atâta timp cât statul deține niște terenuri în orașe și pune la dispoziție acel teren gratuit, acces la infrastructură, la utilități...", încheie Simion.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu