Grindeanu ține ritmul sus și vrea să redeschidă mai repede Valea Oltului: peste un sfert din lucrări au fost deja executate (P)

Postat la: 16.07.2024 - 00:39

 

Sorin Grindeanu, ministrul PSD al Transporturilor, s-a angajat să monitorizeze zilnic, prin informări din oră în oră, progresul lucrărilor de pe Valea Oltului, pentru a avea garanția că cel mai important proiect de infrastructură aflat în derulare în acest moment să se finalizeze în termenul asumat.

Demersul său  s-a concretizat într-un ritm de lucru susținut, astfel că sunt șanse ca circulația pe  DN7 Valea Oltului, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000, să fie redeschisă chiar mai repede decât termenul stabilit inițial, 9 august.

Potrivit șefului CNAIR, Cristian Pistol, în ciuda dificultăților legate de structura și de specificul terenului, firma care se ocupă de acest proiect a finalizat peste un sfert din totalul lucrărilor în numai o săptămână de la demararea proiectului.

"Până la sfârşitul zilei (n.r. duminică, 14 iulie) vor ajunge la peste 26% din totalul suprafeţei de pădure care trebuie defrişată. În acest ritm vor începe să asigure de săptămâna viitoare conexiuni între punctele de lucru deschise, iar ulterior vor continua defrişarea unor zone de pădure mai extinse de pe amplasamentul viitoarei secţiuni 2 a autostrăzii Sibiu-Piteşti. Am solicitat antreprenorului turc (Asocierea Mapa-Genghiz) să caute soluţii pentru suplimentarea pe cât posibil a numărului de utilaje şi muncitori în zonele mai uşoare, pentru a creşte randamentul lucrărilor. Antreprenorul mi-a dat asigurări ca de săptămâna viitoare va lua această măsură pentru două puncte, deoarece acum platforma de lucru permite", a precizat Cristian Pistol pe Facebook.

Monitorizarea permanentă, cheia finalizării record a proiectelor

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și șeful CNAIR, Cristian Pistol, efectuează frecvent vizite neanunțate pe diverse șantiere de autostrăzi, căi ferate și alte proiecte majore de infrastructură. Prin intermediul acestora, ei se asigură că antreprenorii mențin un progres constant al lucrărilor și astfel se elimină întârzierile care au afectat adesea marile proiecte de infrastructură din România.

De asemenea, aceste vizite contribuie și la creșterea transparenței și la informarea publicului, aspecte esențiale pentru câștigarea încrederii cetățenilor în gestionarea proiectelor publice.

Lucrările din zona Lazaret-Boița trebuie să se încheie pe 9 august

Lucrările de defrișare au început în data de 8 iulie și se vor încheia pe data de 9 august. În această perioadă antreprenorul turc (Asocierea Mapa-Cenghiz) va lucra zilnic (inclusiv în week-end) între orele 6.00 - 20.00. În intervalul orar 20.00 - 6.00 circulația pe DN7 (Lazaret -Boița) este deschisă, iar în timpul zilei sunt asigurate două intervale orare de câte 30 de minute (7.30 - 8.00 și 16.30 -17.00) pentru accesul riveranilor.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a pus la dispoziția celor interesați harta interactivă a variantelor alternative la DN7, Valea Oltului.

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu