Guvernul ungar a tăiat finanțarea pentru "rețeaua" lui László Tőkés din Transilvania!
Postat la: 13.03.2023 - 09:49
Decizia guvernului ungar de a retrage sprijinul acordat reţelei din Transilvania a Centrelor Democraţiei administrate de Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania (CNMT) este o decizie nejustificată şi greşită - a declarat sâmbătă, la Cluj-Napoca, preşedintele organizaţiei, László Tőkés.
Preşedintele CNMT a vorbit sâmbătă, la conferinţa de presă internaţională, spunând că Secretariatul de Stat pentru Politică Naţională din cadrul Cancelariei Prim-ministrului ungar a reziliat acordul de cooperare cu CNMT "fără justificare şi fără o notificare oficială, de pe o zi pe alta".
Astfel a fost desfiinţat reţeaua Centrelor Democraţiei pe care organizaţia a administrat-o în Transilvania începând din 2010. Personalul acestor birouri care au funcţionat în mai multe oraşe transilvane, a ajutat maghiarii din Transilvania să obţină cetăţenia ungară, au pregătit procesul de naturalizare şi au întocmit dosarele aferente.
László Tőkés a declarat: consideră nejustificată închiderea birourilor, deoarece personalul acestora a făcut o treabă bună, după cum arată şi cifrele. "Consider că este o greşeală politică, iar în spatele ei se află lobby-ul şi diversiunea UDMR. Din păcate, au reuşit să convingă autorităţile să ne taie finanţarea" - a spus fostul europarlamentar, referindu-se la UDMR, sub egida căreia Fundaţia Eurotrans desfăşoară aceeaşi activitate în Transilvania.
În opinia lui László Tőkés, CNMT a fost gata să coopereze cu UDMR, dar politicienii uniunii "în mod regretabil au stârnit discordie între maghiari".
"Noi ne-am străduit să realizăm o unitate pluralistă şi am servit cauza naţiunii. Această activitate are doi piloni: unificarea naţiunii deasupra frontierelor, la aceasta a servit naturalizarea, respectiv aspiraţiile noastre de autonomie" - a precizat preşedintele CNMT.
Odată cu retragerea sprijinului, această politică a pierdut "unul dintre pilonii ei" - a subliniat el, adăugând: CNMT nu se dă bătut, caută noi căi şi va servi în continuare cauza autonomiei şi a unificării naţionale deasupra frontierelor.
Răspunzând la întrebarea unui jurnalist, László Tőkés a precizat că s-a adresat premierului Viktor Orbán în problema Centrelor Democraţiei, cerându-i să revină asupra deciziei şi să relanseze reţeaua de birouri.
CNMT a anunţat la începutul lunii februarie că activitatea reţelei Centrelor Democraţiei va fi suspendată începând cu luna martie, din cauza lipsei de resurse. După cum au scris atunci, în 13 ani, reţeaua au ajutat 70 000 de maghiari din Transilvania să obţină cetăţenia maghiară.
În ultima perioadă, reţeaua a funcţionat "la foc redus", acest regim de funcţionare fiind hotărât şi anunţat în noiembrie 2020, pe fondul problemelor financiare şi al situaţiei epidemiologice. La începutul lunii februarie reţeaua funcţiona cu 23 de birouri în diferite oraşe din Transilvania, având în total de 80 de angajaţi.
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu