Ion Cristoiu: "Vor încerca cu toate forțele să blocheze candidatura lui Cozmin Gușă la prezidențiale!"
Postat la: 27.04.2024 - 01:37
În pastila sa zilnică publicată pe Cristoiublog, jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre candidatura lui Cozmin Gușă la prezidențiale și cum va putea schimba aceasta cursul bătăliei electorale, dar și percepția cetățenilor în legătură cu subiecte presante pentru România.
„Cozmin Gușă este în război cu multă lume din presă, l-au luat mulți peste picior, dar eu, în calitatea mea de istoric al clipei, consider că, dacă se înscrie în cursa pentru prezidențialele din septembrie, acesta este un mare eveniment. În contextul în care nu se discută nimic despre UE și despre slugărnicia conducătorilor noștri, se conturează alegerile prezidențiale. De ce nu se discută? Domină teza și imaginea publică a românilor că ei sunt de acord cu politica actuală a regimului Iohannis față de Uniunea Europeană. Vă imaginați că vin prezidențialele în septembrie. Va candida Ciucă: vă imaginați ca Ciucă să exprime în dezbateri vreun punct de vedere suveranist, al interesului național? Nu! De la PSD va fi, să zicem, Ciolacu: vă așteptați să exprime el vreun punct de vedere suveranist? Nu, va fi și el cu ‘Să trăiți!'. Va fi Mircea Geoană: vă așteptați ca Mircea Geoană să se opună în vreun moment Bruxelles-ului? Nu! Va candida Drulă-basculă: vă așteptați ca Drulă să zică ceva? Nu!
În aceste condiții este absolut necesar, este vital pentru noi, pentru români, să intervină în confruntarea de dinaintea primului tur, care e aproape o lună, și o voce suveranistă. Cea mai nimerită este a lui Cozmin Gușă. O să mă întrebați de ce nu a lui Simion. Pentru că Simion nu știe, nu are punct de vedere. Cozmin Gușă are punct de vedere aparte, mai interesant și mai naționalist, în legătură cu relația noastră cu Zelenski și cu Moscova; are puncte de vedere deosebite în legătură cu Fâșia Gaza; are puncte de vedere deosebite în legătură cu relația noastră cu Occidentul, cu partenerul strategic, cu 'califa' (ambasadoarea Kavalec). Simion nu are niciun punct de vedere. Am înțeles, i-a născut soția, să le dea Dumnezeu sănătate amândurora și fiului! Dar domnul George Simion nu are viziune, de aia nici nu poate fi comparat cu Corneliu Zelea Codreanu. Este un foarte bun politician, un bun conducător, probabil că o să aibă succes, dar nu urcă până acolo, nu are viziune. Și atunci, dacă Cozmin Gușă se înscrie în această cursă, va fi obligatoriu ca românii să-l asculte și pe el. Adică vor veni Ciucă, Ciolacu, Geoană și vor trăncăni, dar, fiind confruntare electorală, presa, televiziunile vor fi obligate să-l dea și pe Gușă. Și atunci românii vor auzi și altceva decât aceste clișee, aceste ‘adevăruri de-a gata', că noi să fim fericiți că suntem în UE și că nu ne dă Ursula cu un picioruș în fund afară, că Biden e genial, Zelenski este erou, că Trump e un derbedeu, să fim bucuroși că suntem în NATO și să cântăm în fiecare zi ‘Slavă NATO', 'Slavă UE', ‘Grație NATO și UE noi mai trăim cât de cât'.
Eu nu spun că Cozmin Gușă va câștiga, dar până la primul tur va fi sigur. Marea problemă care se pune e că deocamdată avem doar un anunț; să vedem dacă Cozmin Gușă nu face asta doar așa, de publicitate (nici vorbă). Cred că vor fi mari eforturi ca el să nu se înscrie, pentru că, la fel ca în cazul europarlamentarelor, există un interes vital al marilor puteri, al ‚califei' ca în România să nu se discute asta. Va fi o campanie pentru prezidențiale cam cum este acum cea pentru europarlamentare: nici nu vom ști că a fost campanie"
Comentarii
Adauga un comentariuAdauga comentariu