Legea care elimina plata salariului prin numerar se întoarce în Comisii: În loc de obligativitate, se introduce opțiunea de a primi banii pe card!

Postat la: 09.05.2023 - 14:21

Legea care obliga angajatorii să plătească salariile numai pe card, interzicând plata cu numerar, se va întoarce la Comisii, informează Profit.ro. Reîntoarcerea la comisiile de buget-finanțe și de industrii se va face la cererea inițiatorilor, parlamentarii George-Cristian Tuță (PNL) și Radu Oprea (PSD).

„Vom trimite înapoi la comisiile de specialitate proiectul pentru următoarele două săptămâni pentru noi amendamente care să înlocuiască obligația tuturor angajatorilor de a plăti salariile doar pe card, indiferent de preferințele angajaților, cu un drept al angajaților de a opta, dacă doresc, pentru încasarea prin mijloace electronice", a declarat, pentru Profit.ro, unul dintre inițiatorii legii, deputatului PNL George-Cristian Tuță.

„La comisia de buget finanțe va fi introdus amendament prin care să stabilească un drept al angajaților de a opta pentru plata pe card, în locul obligației angajatorilor de a plăti doar pe card din forma actuală. Proiectul va merge apoi din nou și la comisia de industrii pentru aprobare, înainte de plen", a precizat George Tuță. În cazul pensiilor, obligația încasării doar pe card pentru care cei nu intră în categoria consumatorilor vulnerabili, definiți ca având venituri mai mici de 60% din salariul mediu brut pe economie (circa 4.000 de lei), prevăzută în forma inițială, a fost eliminată deja la Senat.

Forma inițială a legii, care prevedea obligativitatea plății salariului pe card, a fost susținută de bănci și de Mastercard. Surprinzător sau nu, singurii exceptați de la prevederile legii sunt cei din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (Armată, Jandarmerie, Poliție, SRI și SIE).

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu